Forţele de securitate din Mali au luat cu asalt hotelul internaţioal Radisson din capitala Bamako, unde atacatori islamişti au luat ostatici aproximativ 170 de turişti străini. Trei dintre ostatici au fost ucişi, iar alţi zece au fost eliberaţi de forţele de securitate. Atacatorii au sosit la hotel la primele ore ale dimineţii, scandând slogane islamiste şi forţând intrarea în hotel. Pe holul etajului şapte al hotelului, atacatorii au deschis focul. O persoană care a reuşit să scape de atacul islamiştilor a declarat pentru BBC că se afla în sala de gimnastică a hotelului în momentul atacului. „Am ieşit din sala de gimnastică, am deschis un pic uşa şi am văzut pe podea mai multe gloanţe. Am închis imediat uşa şi am mers pe lângă pereţi până la uşa din spate a sălii, am ieşit şi am dat peste mai mulţi poliţişti care m-au dus într-un loc sigur”, a relatat martorul. Printre ostatici se numără turci, francezi, chinezi şi indieni. Forţele franceze au fost mobilizate şi au înconjurat hotelul. Operaţiunea care se derulează în hotelul de lux este extrem de complexă. Atacatorii au dus mai mulţi ostatici în subsolul hotelului, unde se află o parcare. Forţele speciale americane se află, de asemenea, în jurul hotelului.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 20 noiembrie)