Sâmbătă, 21 noiembrie, la ora 16.00, în cadrul Târgului Internațional de Carte Gaudeamus, vor fi lansate volumul „Săvârșin. Detaliul” și „Calendarul Regal 2016”, în prezența Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu ai României.
Cele două apariții editoriale, publicate de Editura Curtea Veche, vor fi prezentate de scriitoarea Tatiana Niculescu-Bran.
Evenimentul va avea loc la standul Editurii Curtea Veche, în Pavilionul Central Romexpo, și va include o sesiune de autografe.
„Săvârșin. Detaliul” este un volum de decorațiuni interioare, o premieră pe piața de carte românească. Fotografiile sunt creația artistului fotograf bănățean Cristian Coposesc.
Volumul face, în cuvinte și imagini, o evocare a castelului, la aproape cincisprezece ani de la întoarcerea Majestății Sale Regelui în casa și pe domeniul care îi aparțin. Lumea interioară a reședinței regale de la Săvârșin a fost marcată profund de Regina Elena. De aceea, refacerea fiecărei încăperi a continuat opera începută de mama Regelui Mihai, în anii 1940, folosind exact materialele de atunci: lemnul, fierul, piatra, ceramica, alama, lâna, mătasea, inul, bumbacul.
„Săvârșin. Detaliul” prezintă cititorilor drumul parcurs de Principesa Moștenitoare Margareta și de Principele Radu, în ultimul deceniu și jumătate, în cunoașterea, restaurarea și apoi recrearea lumii acestei case de familie, cămin regal cu valoare de simbol pentru fiecare familie de români.
„Calendarul Regal 2016” este o ediție jubiliară. El cuprinde, în fiecare dintre filele anului, fotografii ale membrilor Familiei Regale, începând cu anul 1866 și sfârșind cu anul 2015. Toate fotografiile din calendar sunt inedite. Regele Carol I apare în fotografii făcute în primii ani de domnie, apoi la proclamarea Regatului României și la bătrânețe.
Calendarul cuprinde minunate fotografii necunoscute cu Reginele Elisabeta și Maria. În fine, Majestățile Lor Regele Mihai și Regina Ana, ca și Regina Elena, apar în emoționante fotografii de familie. Coperta ilustrează o lucrare a pictorului și fotografului de artă Carol Popp de Szathmári.