Şase bărbaţi, suspectaţi că ar face parte dintr-o celulă teroristă a grupării extremiste Statul Islamic (ISIS), au fost arestaţi de autorităţile din statul Kuwait, din Orientul Mijlociu. Potrivit televiziunii naţionale din Kuwait, care citează un comunicat al Ministerului de Interne, celula teroristă recruta militanţi pentru ISIS şi furniza grupării logistică şi finanţare. Aceasta era compusă din doi cetăţeni din Kuwait, trei sirieni şi un egiptean. Ministerul de Interne precizează că unul dintre cei arestaţi, sirianul Osama Mohammed Saeed Khaiyat, folosea un website aflat în supravegherea sa, pentru a ajuta la finanţarea ISIS. El a recunoscut, în timpul interogatoriului, că încheiase un acord, în Ucraina, pentru achiziţionarea de muniţie şi rachete pentru ISIS, ce urmau a fi livrate prin Tucia, către Siria.
(http://edition.cnn.com/ – 20 noiembrie)