Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Braşov a pregătit trei evenimente speciale pentru perioada Crăciunului şi Anului Nou, continuând tradiţia prin care Vestea Bună a naşterii Mântuitorului este adusă braşovenilor prin armonii muzicale.
În perioada aşteptării venirii pruncului Isus, Corul „Bach” al Bisericii Negre va transmite prin muzică bucuria acestui moment, sub titlul „Magnificat anima mea”, în data de 13 decembrie, de la ora 18:00. Acestei celebrări muzicale se vor alătura solişti şi o orchestră simfonică formată din muzicieni ai Kameratei Kronstadt şi ai ansamblului Neumarkt Brass.
Pentru al patrulea an consecutiv, Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Braşov se alătură Fundaţiei Forum ARTE pentru derularea proiectului „Ascultaţi colindul îngerilor”, în cadrul căruia 200 de elevi ai şcolilor din Braşov şi Sfântu Gheorghe vor învăţa şi cânta colinde. Evenimentul muzical care va încununa munca lor se va desfăşura în data de 18 decembrie, de la ora 18:00, şi va avea un scop caritabil.
Trecerea în noul an va fi marcată în Biserica Neagră prin concertul „La cumpăna dintre ani”, din data de 31 decembrie, ora 12:00, care va include, pe lângă muzica de orgă, mesajul spiritual al comunităţii evanghelice pentru anul 2016.
Biletul de intrare pentru fiecare eveniment în parte este de 20 lei. Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a Bisericii Negre după următorul program: Marţi – Sâmbătă între orele 10:00 – 14:30 şi Duminică între orele 12:00 – 14:30.