Demersul membrilor Asociaţiei 21 Decembrie la Secţia Parchetelor Militare

Membrii Asociaţiei 21 Decembrie au depus, astăzi, la Secţia Parchetelor Militare, plângeri faţă de decizia anchetatorilor de clasare a dosarului privind evenimentele din decembrie 1989. Preşedintele organizaţiei, Teodor Mărieş, a explicat motivul acestui demers.

Teodor Mărieş: Vestea este năucitoare în contextul decizie de redeschidere a dosarului Mineriadei după şapte ani. Din punctul meu de vedere este o mare prostie, nici nu pot să-i spun altfel, pe care au făcut-o procurorul general şi şeful Secţiei Parchetelor Militare. Acum au posibilitatea să o repare. Decizia, dacă o vor menţine, vom merge la Curtea Supremă unde sunt convins că această hotărâre nu va rămâne în picioare, mai ales că mâine urmează o nouă decizie la CEDO în cazul a şapte membri ai Asociaţiei 21 Decembrie contra României. Deci mâine va fi o decizie dată de CEDO după soluţionarea prin clasare a dosarului revoluţiei.

Realizator: Potrivit reporterului Diana Surdu, decizia de a clasa dosarul evenimentelor din 1989 a fost explicată de procurori, inclusiv prin împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale sau existenţa unor cauze neimputabile, precum erorile.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 noiembrie