Preşedintele Rusiei va avea convorbiri cu liderii iranieni la Teheran pe tema conflictului sirian

Preşedintele rus, Vladimir Putin, se va întâlni, astăzi, în Iran, cu preşedintele Hassan Rouhani şi liderul suprem religios al ţării, ayatollahul Ali Khamenei. Pe agenda convorbirilor se află conflictul din Siria, unde atât Rusia, cât şi Iranul sprijină regimul lui Bashar al-Assad. Corespondentul Radio România, Alexandr Beleavschi, are detalii:

Reporter: Vizita are loc pe fondul intensificării operaţiunii militare ruse în Siria, a convorbirilor privind înfiinţarea unei coaliţii internaţionale largi anti ISIS, cât şi a convenirii la negocierile de la Viena a principiilor de bază şi calendarului orientativ al relglementării politice a crizei siriene. Iranul, principalul aliat regional al lui Bashar al-Assad, este un important aliat al Rusiei în campania din Siria. Potrivit Kremlinului, preşedintele Putin şi liderii iranieni vor acorda o atenţie specială reglementării conflictului din Siria şi luptei împotriva ISIS a altor organizaţii teroriste, cât şi implementării planului de acţiuni privind programul nuclear iranian. Pe agenda economică figurează cooperarea bilaterală în domeniul comerţului şi investiţiilor, energeticii nucleare, petrolului şi gazelor şi cel tehnico-militar. Se aşteaptă ca unul din subiecte să fie contractul privind vânzarea către Iran de rachete sol-aer S300.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 noiembrie