O luare de ostatici este în desfăşurare, la această oră, în oraşul francez Roubaix, din apropierea graniţei cu Belgia. Potrivit unor surse medicale, citate de presa franceză, mai multe persoane au fost rănite de gloanţe. Este, însă, neclar dacă atacul are legătură cu atentatele din 13 noiembrie de la Paris. În legătură directă este corespondentul Radio România în Franţa, Tudor Ţepenag. Ce lămuriri poţi să aduci, Tudor?
Reporter: Bună seara. Autorităţile franceze au precizat, cu puţină vreme în urmă, că luarea de ostatici şi schimburile de focuri de la Roubaix, soldate cu mai mulţi răniţi, nu au legătură cu recentele atentate. Este vorba, s-ar părea, de un act de banditism. Mai mulţi bărbaţi mascaţi şi înarmaţi au încercat să jefuiască o bancă în oraşul din nordul Franţei. După schimburi de focuri cu poliţia, în care au folosit arme de război, atacatorii au luat ostatici. Potrivit anumitor versiuni, ar putea fi vorba chiar de directorul băncii, reţinut împreună cu membri ai familiei sale, în vila în care locuieşte. Poliţia ţine cartierul sub strictă supraveghere, ceea ce este normal, având în vedere riscul de noi atentate. O unitate a forţelor speciale se află la faţa locului.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 noiembrie