În perioada 17-22 noiembrie 2015 s-a desfășurat la Izmir cea de a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Filme Scurte Izmir. Din programul festivalului a făcut parte și o selecție de filme scurte românești, realizată de ICR Istanbul în colaborare cu Centrul Național al Cinematografiei și criticul de film Mihai Fulger.
Festivalul este un reper important în viața culturală a Izmirului, proiecțiile desfășurându-se în importante centre culturale și universități locale cum ar fi Institutul Francez de la Izmir, Centrul Cultural Turkan Saylan, Universitatea Economică Izmir, Universitatea Ege Izmir și altele. Din program au făcut parte filme de pe toate continentele, multe dintre acestea participând și în competiția festivalului, structurată în cinci secțiuni: producții locale, producții internaționale, documentar, film de animație și film experimental. Ceremonia de deschidere a avut loc miercuri, 18 noiembrie, la Centrul de Cultură și Artă Buca în prezența a aproximativ 400 de invitați.
Filmul românesc a fost reprezentat de o selecție de 7 producții din ultimul an: „Artă”, regia Adrian Sitaru, „Cai putere”, regia Daniel Sandu, „In the house”, regia Ana-Maria Comănescu, „N-ai fost acolo”, regia Agatha Ioana Paltinel, „Omulan!”, regia Matei Branea, „Scor alb”, regia Marius Olteanu și „Rețeaua”, regia Claudiu Mitcu. Filmele românești au fost proiectate miercuri, 18 noiembrie, ora 13:00 la Institutul Francez de la Izmir și au beneficiat de un public de aproximativ 150 de persoane.
Parteneriatul cu Festivalul Internațional de Filme Scurte de la Izmir face parte din strategia ICR Istanbul de lărgire a activității în orașul de pe malurile Egeei, important centru cultural al Turciei, ce se bucură și de prezența unei largi comunități românești – informeaza ICR Istanbul.