Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca astăzi apelul declarat de fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat Alexandru Vişinescu, condamnat, în primă instanţă, la 20 de ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase. Curtea de Apel care a decis condamnarea a dispus, de asemenea, degradarea militară a lui Vişinescu şi l-a obligat să plătească, în solidar cu Ministerul de Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, despăgubiri în valoare totală de 300.000 euro urmaşilor unora dintre foştii deţinuţi politici închişi în perioada comunistă la Râmnicu Sărat. Judecătorii au dispus şi menţinerea sechestrului asigurător pe un imobil al fostului comandant al penitenciarului care, totodată, trebuie să plătească statului 25.000 de lei cheltuieli judiciare.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 noiembrie)