Parlamentul a adoptat miercuri bugetul UE pe 2016, stabilind angajamentele la 155 miliarde euro, iar plățile la 143,9 miliarde euro, conform acordului de la 14 noiembrie dintre Parlament și Consiliu. Parlamentul a asigurat sumele maxime posibile pentru migrație și refugiați, întreprinderi mici și mijlocii, studenți și programul UE de cercetare, Orizont 2020.
După ce acordul din 14 noiembrie a fost formal aprobat de către Consiliu, Parlamentul a adoptat bugetul cu 516 voturi la 179 și 8 abțineri. Apoi a fost semnat de Președintele Martin Schulz pentru a deveni lege.
Refugiați și migrație
Parlamentul s-a asigurat că toate resursele disponibile din cadrul financiar multianual al UE vor fi completate astfel încât să poată face față crizei curente a refugiaților și migrației, care trebuie abordată atât în statele membre, cât și în țările apropiate conflictelor de care fug migranții. Acordul cuprinde 1,6 miliarde euro suplimentar față de propunerea inițială a Comisiei, îndeplinind majoritatea cerințelor Parlamentului.
Într-un vot separat, privind un amendament la bugetul pentru anul curent, Parlamentul a cerut statelor membre să aloce suma suplimentară de 2,3 miliarde de euro obținută din amenzi pentru competiție și taxe vamale mai mari decât preconizate pentru acoperirea sumelor restante, dar promise pentru fondul de ajutor pentru Africa (menit să combată cauzele migrației) și fondul de ajutor pentru Siria (pentru ajutorarea refugiaților și migranților în Siria și în jur).
Competiție, locuri de muncă
Prioritatea Parlamentului de a întări competitivitatea UE se traduce în resurse suplimentare pentru întreprinderi mici și mijlocii (14,3 milioane euro), fonduri pentru Orizont2020 (184.5 milioane) și fonduri pentru rețeaua de infrastructură a Mecanismului pentru Interconectarea Europei (150 milioane) pentru a aduce înapoi fondurile transferate în fondul de investiții ”Juncker”, precum și finanțarea programului studențesc Erasmus+ (6,6 milioane euro).
Parlamentul a convins Consiliul și Comisia să se angajeze să continue în 2016 Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, aflată în proces de revizuire și să păstreze nivelul facturilor neplătite ale UE la un nivel sustenabil.
Revizuirea bugetului 2016: o mare oportunitate
În timpul dezbaterii din 24 noiembrie, mai mulți vorbitori au subliniat faptul că prioritățile stabilite în cadrul financiar multianual al UE trebuie reconsiderate ținând cont de schimbările care au avut loc de la adoptarea sa în 2013. Parlamentul dorește să profite cât mai mult de revizuirea care este prevăzută pentru 2016.