Atunci când au ajuns la guvernare, legionarii aveau de multă vreme „liste negre” cu numele celor pe care îi considerau duṣmani. Echipele lor înarmate au asasinat cu sânge rece chiar înalṭi demnitari: pe primul ministru I.G. Duca în 1933 ṣi pe primul ministru Armand Călinescu în 1939. Mai ales după ce conducătorul lor, Corneliu Codreanu, a fost omorât în închisoare în 1938, răzbunările legionarilor – aflaṭi la putere din 14 septembrie 1940 – au căpătat mari proporṭii. În noaptea de 26 noiembrie 1940 o echipă de legionari a împuṣcat 64 de magistraṭi, oameni politici, ofiṭeri ṣi jandarmi, încarceraṭi la Jilava ṣi decretaṭi vinovaṭi de moartea Căpitanului. A doua zi, o altă echipă condusă de Traian Boieru i-a asasinat pe istoricul Nicolae Iorga ṣi pe economistul Virgil Madgearu, în pădurile Strejnic ṣi Snagov.
Virgil Madgearu era un reputat profesor, economist, adept al democraṭiei parlamentare. Membru al Partidului Naṭional Ţărănesc, era cel care elaborase principiile economice ale ṭărănismului. Doi dintre oamenii care i-au fost apropiaṭi, Corneliu Coposu ṣi Cristina Tuduri, au povestit detalii despre ultimele momente în care Virgil Madgearu a mai fost văzut în viaṭă ṣi despre cele ce au urmat uciderii sale. Interviurile se află în Arhiva de istorie orală a Radio România.
Cristina Tuduri, asistentă a profesorului:
„Va să zică, era [ora] 12.30. […] Profesorul Madgearu mânca de obicei pe la 1 fără un sfert. […] Şi avea o secretară pe care i-am recomandat-o eu, a fost o fostă elevă a mea, o avea secretară domnul profesor Madgearu dimineaţa şi eu după-amiaza, la Academia de Comerţ, aşa că ea era acolo când au venit. Şi femeia care a deschis uşa a spus: „Domnul profesor este la masă acum. Primeşte de la două şi jumătate în sus.„ „Da, dar avem ceva foarte urgent de spus, e foarte urgent…„ Şi atunci doamna Madgearu a spus: „Dacă e foarte urgent, atunci spuneţi-mi mie„. „Nu! Noi avem ceva confidenţial cu domnul profesor.„ Şi doamna Madgearu a închis uşa. Ei au sunat din nou. Femeia de menaj s-a dus să deschidă ṣi atuncea au năvălit. Şi pofesorul Madgearu a ieşit din sufragerie. Şi i-au spus: „Domnule profesor, vă rugăm să veniţi că aveţi o declaraţie de depus. Să veniţi până la Comisariat.„ Şi atunci profesorul Madgearu a spus: „Atunci o depun aici. Luaţi loc.„ „Nu, nu, trebuie să… vă rog să veniţi la Comisariat…„ „Atunci am să vin, dar nu acuma. Sunt cu familia, stau la masă, nu-i momentul.„ „Nu, nu, domnule profesor, veniţi, că peste un sfert de ceas sunteţi înapoi. Vă dăm cuvântul nostru de onoare că sunteţi înapoi.„ Şi atunci doamna Madgearu a spus: „Ce cuvânt de onoare pot să aibă nişte oameni care au intrat buzna în casă fără să aştepte afară?!„ […] Atuncea el s-a întors: „Lasă-i să spună, că eu în cuvântul de onoare al tinerilor cred.„ Şi a plecat cu ei. Atunci eu am chemat şoferul lui şi i-am spus să-l urmărească. Că nu l-au dus la Comisariat, ci l-au dus spre şosea.
Când am văzut aşa, m-am întors înapoi şi i-am telefonat lui Maniu. L-am căutat pe domnul Coposu, nu l-am găsit… Doamna Madgearu avea şi telefonul de acasă al preşedintelui Maniu… telefonam şi acolo şi acolo. Nu i-am găsit nicăieri. În sfârşit, am lăsat răspunsul la Coposu, la birou. Maşina a fost plecată pe şosea, spre Snagov. Şi acolo l-au asasinat. L-au dat jos – erau cinci – şi era pădurarul care era pe-acolo. Şi el spune că a văzut când l-au coborât. Şi profesorul vorbea foarte normal cu ei. 25 de gloanţe i-au dat!
Ştiţi cumva cine s-a dus la Snagov să vadă cadavrul, după ce el a fost descoperit de autorităţi?
Păi, s-au dus toţi, s-a dus şi doamna Madgearu… ne-am dus cu toţii. Şi Maniu şi Mihalache… şi domnul Coposu era, desigur. […]
Eraţi acasă când aţi primit vestea?
Când am primit vestea?.. Nu. Eu m-am dus la ei şi m-a primit domnul Grigoriu. Eu mă duceam… eram invitată la dejun… nu, era după dejun. Eu eram acolo şi când am intrat mi-a spus domnul Grigoriu: „Uite ce s-a întâmplat… Virgil a fost ridicat şi dus la Snagov şi asasinat.„ „Nu se poate!„ „Da, uite acuma ne-a telefonat Coposu.„
Ca să înţeleg mai bine, dumneavoastră eraţi acasă la domnul profesor Madgearu când a fost ridicat de legionari?
Tocmai veneam… intram când îl ridicase.
Şi aţi văzut maşina…
Şi am văzut maşina care pleca. Şi atuncea mi-a povestit doamna Madgearu şi eu am chemat şoferul imediat şi am fugit cu şoferul să vedem încotro se duc. Şi au luat-o spre şosea. Şi atuncea m-am întors acasă ṣi am telefonat preşedintelui Maniu, lui… domnului Coposu, lui Mihalache. […]
Pot să vă spun că a fost o înmormântare cu foarte multă lume. Domnul Maniu a fost… A! Vroiam să vă spun că atunci când s-a aflat că a fost asasinat, primul care a venit a fost ambasadorul Americii şi [apoi] al Angliei, au venit la doamna Madgearu. Amândoi au sosit în seara aceea, i-am primit eu… Au venit şi au prezentat condoleanţe.”
[Interviu de Octavian Silivestru, 1996]
Corneliu Coposu, fruntaṣ ṭărănist, apropiat al lui Iuliu Maniu:
„Am fost invitaţi cu Maniu – şi eu ca anexă – la dejun la Madgearu, în strada Vasile Conta nr. 6. Am mâncat de amiază şi după masă, după cafea, domnul Maniu s-a dus la locuinţa lui – stătea atunci pe Vodă Caragea 27 – şi eu l-am însoţit. Abia sosiţi la locuinţa lui Maniu, a sunat cu disperare domnişoara Tuduri, fostă asistentă a lui Madgearu la Academia Comercială, şi ne-a comunicat că domnul profesor, adică Madgearu, a fost ridicat de către o echipă de legionari şi am întrebat dacă s-au legitimat, au avut vreun ordin… Nu, au invocat că n-au nici un ordin, dar că sunt trimişi de la Prefectura Poliţiei Capitalei ca să-l conducă pe profesor acolo pentru o declaraţie şi că-l aduc imediat îndărăt. În fine…
Am găsit-o pe doamna Madgearu într-un hal de nervi… explicabil. Sigur că, timorată… Am aflat de la persoanele prezente amănunte legate de ridicarea lui Madgearu. Persoanele prezente erau domniṣoara Tuduri care intrase la Madgearu exact în momentul în care Madgearu era îmbarcat în maşină. Întâmplarea a făcut că domnişoara a reţinut numărul maşinii, placa cu numărul maşinii şi ne-a comunicat-o. Am luat relaţii şi de la una Anuţa – o fetiţă pe care o avea doamna Madgearu ca femeie de serviciu… şi aia timorată! Am reconstituit cum s-a făcut ridicarea lui Madgearu: au intrat patru inşi în casă, doi inşi au rămas afară, să păzească. Unul din ei şi-a arătat legitimaţia din care rezulta numele şi calitatea lui de student la Academia Comercială, s-au declarat legionari şi au spus că-l invită pe profesor la Prefectura Poliţiei pentru a da o declaraţie. Doamna Madgearu s-a opus la plecarea lui, dar Madgearu a zis: „Lasă, dragă Ecaterina, că mă duc până acolo şi dânşii mă aduc îndărăt imediat!„
În fine, la ora la care am sosit noi, Madgearu era ridicat de circa jumătate de oră. Maniu a pus mâna pe telefon, a sunat la Prefectura Poliţiei Capitalei, unde nu se ştia nimic! A sunat la Ministerul de Interne, unde aveam noi corespondenţă cu un om foarte vrednic care se numea colonelul Rioşanu, secretar general al Ministerului de Interne, care încă nu ştia nimic. Am cerut relaţii de la Preşedinţie, care pe vremea aia era în Palatul Cantacuzino… Nu se ştia de nicăieri nimic şi de nicăieri nu se afirma existenţa vreunui ordin care-l privea pe Madgearu! Atunci ne-am dat seama că e pericol şi Maniu a cerut să vorbească cu Horia Sima. Horia Sima stătea la etajul 1 în Casa Cantacuzino, acolo, în palatul care se numea atunci Preşedinţia Consiliului… A spus: „Domnul Sima, trimit pe secretarul meu cu o chestie urgentă, vă rog să luaţi măsurile pe care le impune situaţia!„
Şi într-adevăr, m-am urcat în maşină, m-am dus la Preşedinţie, am trecut prin vreo trei rânduri de legionari care m-au percheziţionat. În cele din urmă, am ajuns la Horia Sima. I-am comunicat: „Domnule, uite, a fost ridicat profesorul Madgearu – care era secretarul general al Partidului Naţional Ţărănesc – şi dus în direcţie necunoscută de către nişte persoane care au venit cu maşina B 47… parcă 62; numărul maşinii a fost reţinut de către o colaboratoare a lui Madgearu care a intrat în casa lui Madgearu exact în momentul când era îmbarcat în maşină„. Nu ştiu dacă Horia Sima ştia… Am tras însă atunci concluzia că, ori este un actor perfect care simulează cu mult talent anumite situaţii, ori efectiv nu era în cunoştinţă de cauză! Mi s-a părut foarte mirat de ceea ce i-am spus, mi-a afirmat categoric că el nu ştie şi că nu a dat nici un fel de dispoziţie în sensul ridicării lui Madgearu! Am constatat cu prilejul ăsta că e surd… De ce? Că mă punea să repet de două-trei ori acelaşi lucru şi se întorcea întotdeauna spre stânga ca să audă! În fine… Mi-a promis că va lua măsuri şi, în prezenţa mea, a chemat pe un legionar de-ăsta cu diagonală, cu pistol şi i-a spus: „Ia imediat măsuri, să aflăm despre ce este vorba.„
M-am întors la locuinţa lui Madgearu unde era doamna Madgearu cu Maniu şi cu domnişoara Tuduri; domnul Maniu i-a dat telefon domnului colonel Rioşanu. Colonelul Rioşanu s-a arătat foarte speriat de informaţia pe care i-am dat-o şi m-a rugat să merg imediat la el.
M-am dus cu maşina la Preşedinţie la el şi el m-a întrebat de aspectul echipei… pe care n-am ştiut să i-l spun! I-am spus numai că am reţinut ceva de la domniṣoara Tuduri şi de la fetiţa aia care lucra la doamna Madgearu, nu ştiu cum arătau, ştiu numai că era maşina cu numărul cutare. În prezenţa mea a dat ordin printr-un dispozitiv care-l punea în legătură mecanică automată cu posturile de jandarmi, a dat ordin să oprească maşina cu numărul cutare şi să-i aresteze pe toţi ocupanţii. Am ascultat şi confirmarea pe care diferitele posturi de jandarmi din Săftica, din Ţigăneşti, din Potigrafu, din Ploieşti… pe urmă a sunat şi Prefectura Poliţiei din Ploieşti. S-a prezentat iniţial chestorul legionar; n-a stat de vorbă cu el, a cerut să vină chestorul de Poliţie profesionist şi i-a dat aceeaşi dispoziţie. A mai chemat centrele urbane de pe Valea Prahovei: Băicoi, Câmpina… dându-le aceeaşi dispoziţie. M-a întrebat dacă noi avem mijloace personale de apărare. Nimeni nici nu se gândea la asta! El a chemat un ofiţer, ne-a dat trei pistoale Beretta 635, pe trei nume: unul pe numele lui Maniu, unul pe numele meu şi al treilea pe numele lui Ilie Lazăr. I-am spus: „Dom’le, noi nu suntem obişnuiţi cu pistoalele!„ Zice: „E bine, că dacă vin nişte derbedei, puţini la număr, vă puteţi apăra!„ Bineînţeles că ne-a dat şi autorizaţiile pentru pistoalele respective.
M-am întors la Madgearu unde aştepta Maniu cu nerăbdare să primească vreo informaţie. În jur de ora 6.00 – era toamnă, deci ziua era destul de lungă – am fost chemat la telefon de colonelul Rioşanu de la Interne care, cu o voce… absolut… de tragedie, mi-a spus: „Domnule, domnul Madgearu a fost împuşcat! Mi-a raportat acum şeful de secţie de la Potigrafu că a fost găsit un cadavru care, verosimil, este al lui Madgearu, pentru că asupra lui s-a găsit o legitimaţie pe numele Madgearu – profesor la Academia Comercială; se găseşte pe şoseaua silvică, lângă lacul de la Ţigăneşti.„ Maniu s-a interesat care sunt formalităţile de îndeplinit şi i s-a spus că trebuie ridicat cadavrul şi dus la Morgă, dar în prezenţa unui procuror, pentru că până atunci stă sub protecţia jandarmilor care nu dau permisiune de ridicare a cadavrului decât în prezenţa sau pe baza ordinului unui procuror.
M-am dus cu maşina să caut procurorul de serviciu; a fost o întreagă tevatură. Toată lumea intrase în panică, panică pe care eu nu o sesizasem încă la ora aia – să nu uităm că în aceeaşi noapte s-au întâmplat asasinatele de la Jilava! – mă rog, era o atmosferă tensionată… dar care mie nu-mi producea panică. M-am informat de la Parchetul Municipiului de adresa procurorului care era undeva prin strada 11 Iunie. M-am dus la locuinţa lui, am sunat la poartă, n-a vrut să-mi deschidă. La un moment dat, după insistenţe, a apărut o figură – procurorul respectiv – cu un pistol în mână. Am zis: „Domnule, am venit să vă sesizez cutare, cutare…„ Mi-a cerut să mă legitimez, în fine… Pe urmă mi-a deschis uşa care avea şi gratii şi, cu mare dificultate, a acceptat să vină cu mine. Ne-am urcat în maşină şi ne-am dus la locul atentatului care era la 3 metri de malul lacului Snagov, pe şoseaua silvică Ţigăneşti care trece pe lângă lac şi continuă pe marginea lacului, drumul, tot prin pădure. Ne-am dus acolo, am găsit acolo pe paznicul de pădure şi doi jandarmi lăsaţi acolo de către şeful Secţiei de jandarmi din Potigrafu.
Madgearu zăcea pe spate; aparent avea vreo trei gloanţe, una ieşise prin frunte… trasă din spate, a doua ieşise prin maxilar, în partea dreaptă a gâtului şi a treia se vedea prin haine că inundase hainele cu sânge. Ulterior, la Morgă, am constatat că avea ṣapte gloanţe cu care fusese împuşcat! Paznicul pădurii ne-a relatat – repetând pentru a nu ştiu câta oară – că la un moment dat, el a auzit nişte împuşcături… el plimbându-se şi cu armă de vânătoare, atras de zgomotul împuşcăturilor, s-a dus pe urma zgomotului împuşcăturilor… el suspectând că sunt copii care vânează clandestin păsări în pădure, pentru că avea clientelă de-asta… Strigând „Care împuşti, măi, acolo?„ s-a apropiat de locul zgomotului. În momentul când a apărut el, cu armă, trei persoane s-au urcat în maşina în care mai erau două persoane, lăsând un corp omenesc la marginea lacului. Şi… au pornit în direcţia opusă, deci au fugit!
Apropiindu-se, paznicul a văzut un om care murise deja, nu mai dădea semne de viaţă! Bineînţeles că s-a dus repede la jandarmi, a venit cu jandarmii acolo; plutonierul-major a lăsat doi jandarmi de pază, a raportat la Ministerul de Interne şi aşa s-a legat comunicarea. Când am ajuns noi acolo, în sfârşit… am încărcat cadavrul lui Madgearu. Groaza parcursului a fost că procurorul s-a urcat lângă şofer şi eu am stat în spate, cu cadavrul aşezat pe banchetă. Am ajuns la Morgă şi am depus cadavrul lui Madgearu. Chiar atunci, după ce l-a dezbrăcat, s-a constatat că poartă urma a şapte gloanţe cu care fusese împuşcat şi o serie de echimoze şi vânătăi care certificau că a fost înainte maltratat, lovit… cadavrul avea urme de lovituri… aici, pe obrazul drept avea o vânătaie mare, cât şi în spate… avea nenumărate urme de izbituri.
Între timp, colonelul Rioşanu aflase că maşina aparţine Institutului Naţional al Cooperaţiei, al cărui director era faimosul Boeru, comandant legionar şi care era şeful echipei de asasini. Aceeaşi echipă, şi în aceeaşi zi, l-a asasinat şi pe Iorga. Maniu l-a luat la telefon pe Antonescu, pe care nu-l găsise în momentul în care m-a trimis pe mine la Horia Sima. I-a adus la cunoştinţă tragedia, i-a spus ce s-a întâmplat – nu se ştia încă de Iorga… pentru că ei au plecat de la Snagov la Sinaia, l-au ridicat pe Iorga şi l-au împuşcat la Strejnic. La ora aia, la care Maniu l-a chemat la telefon pe Antonescu, nu se ştia nimic de Iorga… Maniu i-a cerut imperios lui Antonescu să dea un comunicat de delimitare a lui de crimă şi de avertisment a celor care se presupunea că au comis crima, să dea autorizaţie de înmormântare pentru Madgearu şi i-a cerut în acelaşi timp, ca semn de desolidarizare cu criminalii, să participe şi el şi membrii guvernului, conştienţi, la înmormântarea lui Madgearu.
Înmormântarea a avut loc a treia zi. Între timp, îl împuşcaseră şi pe Iorga, se comiseseră şi crimele de la Jilava, cu demnitarii împuşcaţi de legionari… Atmosfera era într-adevăr o atmosferă foarte tensionată! La înmormântare au venit, demonstrativ, cel puţin 30 de ofiţeri de Stat Major. Capela de la Bellu era plină de legionari cu pistoale. Se zvonea că cei care vor participa la înmormântare vor fi asasinaţi, împuşcaţi de legionari…
Maniu a avut nişte momente de emotivitate în care nu l-am văzut de multe ori. A ţinut o cuvântare în care a înfierat crima… a conturat apologetic personalitatea lui Madgearu. După terminarea serviciului divin, s-a dus la catafalcul lui Iorga, care era la trei metri, a depus un buchet de flori… şi înmormântarea a decurs fără incidente.”
[Interviu de Eugen Preda ṣi Mariana Conovici, 1995]
