Aglomeraţie pe DN 1- Valea Prahovei

Drumul către staţiunile de pe Valea Prahovei este aglomerat. Pe DN 1 s-au format deja coloane de maşini. Traficul se desfăşoară cu dificultate începând de la intersecţia Autostrăzii Bucureşti – Ploieşti cu DN 1, iar în zona localităţii Nistoreşti se circulă pe o singură bandă pentru că se lucrează. În zonă sunt 15 echipaje ale poliţiei rutiere care fluidizează traficul. Aglomerat este şi la punctul de trecere a frontierei Borş. Atât la intrare cât şi la ieşirea din ţară sunt cozi de 4 kilometri, iar timpul de aşteptare pentru controlul documentelor depăşeşte o oră, transmit corespondenţii RRA.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 noiembrie