Hidrologii atrag atenţia că se menţine riscul de inundaţii în ţară, după ploile şi ninsorile din ultimele zile. Râurile din judeţele Olt, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov se află sub incidenţa unui cod portocaliu de inundaţii, valabil până la ora 16:00. Tot până atunci, este în vigoare şi un cod galben pentrumai multe râuri din sudul şi sud-estul ţării. În urma precipitaţiilor abundente, au fost inundat zeci de gospodării în multe zone, drumuri şi sute de hectare de teren agricol. De mâine, vremea se va încălzi uşor, iar peste o oră expiră informarea meteorologică, prin care sunt anunţate ninsori locale la munte, iar în vestul, nordul şi centrul ţării – ploi, lapoviţe şi doar, trecător, ninsori.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 noiembrie)