„Turcia are o atitudine mai responsabilă faţă de refugiaţi decât unele state membre ale UE”, a declarat vicepremierul Bulgariei responsabil pentru fonduri europene și politică economică, Tomislav Doncev. Oficialul bulgar nu a dorit să ia poziţii extreme în ceea ce priveşte conflictul Rusia – Turcia, care a izbucnit după doborârea avionului militar rusesc de către aviaţia turcă. „Nu este în regulă ca în situaţia actuală să se creeze o pace artificială, nici să se semene panică. Nu există pericole directe, însă situaţia este monitorizată în permanenţă”, a adăugat Doncev. Întrebat dacă există posibilitatea reală a unui aflux de turişti ruşi în Bulgaria, după ce Rusia a îndemnat operatorii din turism să nu ofere pachete pentru sejururi în Turcia, viceprim-ministrul bulgar nu a exclus această variantă, precizând că situaţia creată ar putea avea un astfel de efect.
(www.novini.bg – 30 noiembrie)