Asociaţia Club Sportiv Roţile Astrale în colaborare cu Fundaţia Motivation, Asociaţia Diakoniewerk International, Asociaţia D.R.E.A.M şi Complexul Naţional Muzeal Astra, organizează în data de 3 decembrie 2015, evenimentul „Abilitatea învinge dizabilitatea”. Acesta va fi organizat între orele 10.00-13:30 la Sala Transilvania.
60 de copii şi adulţi cu dizabilităţi vor realiza decoraţiuni de sărbători, coroniţe, lumânări, decoraţiuni din lemn, felicitări lucrate manual etc, în cadrul a trei ateliere de creaţie (terapie ocupaţională), sub atenta asistenţă a cadrelor specializate din instituţiile organizatoare, cu ajutorul voluntarilor şi sponsorilor. Acestea vor putea fi achiziţionate în schimbul unei donaţii, de participanţi. Evenimentul va fi deschis cu un concert de colinde susţinut de beneficiarii celor 4 asociaţii.
Totodată, mai multe instituţii de cultură din Sibiu se alătură iniţiativei de a marca Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi.Teatrul Gong va aduce un moment de improvizaţie teatrală pentru copii, Gabriela Neagu, actriţă a Teatrului Naţional Radu Stanca, le face cadou persoanelor cu dizabilităţi un colaj muzical, dansatorii Teatrului de Balet Sibiu vor prezenta baletul comic „Tura-Vura Uvertura”, iar de la Filarmonica Sibiu, cvartetul de coarde Intermezzo va susţine un mini recital.
Preşedintele Asociaţiei Club Sportiv Roţile Astrale, Ioan Rusu, speră ca acest proiect să devină tradiţie în Sibiu, cu ocazia Zilei Internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi: „Noi lucrăm cu persoane cu dizabilităţi şi ştim ce înseamnă pentru ei izolarea şi lipsa activităţilor sociale. Este nevoie ca asociaţiile să-şi dea mâna şi să contribuie la o mai bună vizibilitate, să putem dezvolta împreună proiecte şi să susţinem integrarea lor în comunitate. Vrem ca ziua de 3 decembrie să fie într-adevăr specială pentru aceşti oameni şi să descoperiţi abilităţile pe care care le au. Haideţi să ne implicăm pentru o viaţă mai bună, să depăşim prejudecăţile şi să înţelegem că dizabilitatea nu înseamnă izolare.”
Cei 60 de copii şi tineri cu dizabilităţi participanţi la eveniment, vor primi şi cîte o pungă cu cadouri din partea sponsorilor care s-au alăturat proiectului: Academia de Înfrumuseţare Reflexo Vital, Supporter, Enzo, Sucaria Lecca, Super Mamma, Benjamin Boromir, Carrefour, Simpa şi Moara Cibin.
Asociaţia “Club Sportiv Roţile Astrale” a fost înfiinţată în 2013, cu scopul de a promova sportul în rândul utilizatorilor de scaun rulant şi de a-i ajuta să-şi dezvolte potenţialul şi calităţile sportive. Am înfiinţat prima echipă de baschet pentru persoanele cu dizabilităţi din judeţul Sibiu, iar sportivii noştri sunt membri activi ai familiei şi comunităţii.
Asociaţia DREAM (până acum a funcţionat cu denumirea Asociatia Handicapatilor Psihici Sibiu) a fost înfiinţată în anul 1990, în vederea promovării şi apărării drepturilor persoanelor cu handicap. În prezent, în cadrul Asociatiei DREAM, functioneaza Centrul de zi “Gabriela”, care are drept scop recuperarea, reabilitarea şi reinserţia profesională a beneficiarilor săi.
Asociatia Diakoniewerk International, este o asociatie austriacă, care în anul 2007 a înfiinţat un Centru Ocupaţional pentru Persoane cu Dizabilităţi în Sibiu, apoi în 2011 a înfiintat 2 centre în Sebes, judetul Sibiu ( un centru de zi pentru persoane cu dizabilităţi şi un centru de consiliere şi ingrijire la domiciliu pentru persoane varstnice). În anul 2015 a înfiintat 2 centre de zi pentru copiii defavorizati din Sebeş şi din Dumbrăveni. Centrul din Sibiu, ofera terapie ocupaţională persoanelor cu dizabilităţi.Aceştia confecţionează lumânări decorative, textile, lemn, activiăîţi multiple de creaţie (coronite decorative, brăduţi, iepuraşi, jucării), destinate diverselor evenimente locale de sezon.
Complexul Naţional Muzeal Astra are un department dedicat creatorilor populari cu dizabilităţi, din anul 2008 integrat în Asociaţia creatorilor populari din România. Se implică în evenimente cu şi pentru oameni cu nevoi speciale. În fiecare an, la începutul lunii august, în Muzeul în aer liber organizează Tabăra de meşteşuguri artistice tradiţionale “Fără limite – Împreună întru Tradiţie”, pentru tineri cu dizabilităţi din întreaga ţară.
Fundaţia Motivation Romania este o organizaţie neguvernamentală, nonprofit, creată în 1995 pentru a veni în sprijinul copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi locomotorii. Programele şi serviciile oferite sunt create pentru a creşte calitatea vieţii beneficiarilor şi pentru a asigura prezenţa lor activă în societate cu accent pe integrarea socială, educaţională şi profesională. În anul 2010 a fost înfiinţată şi o filială în Sibiu care are peste 1000 de beneficiari, de diferite vârste, dizabilităţi locomotorii.
Persona contact:
Oana Ciuca
Responsabil comunicare, Fundatia Motivation Sibiu
0756317073