Organizaţia Amnesty International afirmă că autorităţile din Qatar nu au depus eforturi pentru a pune capăt „exploatării cronice a forţei de muncă din migraţie”, de când a fost desemnat, în urmă cu cinci ani, pentru a găzdui Cupa Mondial la Fotbal din 2022. Amnesty International susţine că abuzurile plasează într-o lumină negativă atât statul din Golf, cât şi Federaţia Internaţională de Fotbal. Organizaţia umanitară acuză autorităţile din Qatar de eşec în acordarea unor drepturi pentru angajaţi, precum permisiunea de a schimba locul de muncă, de a părăsi ţara sau apartenenţa la un sindicat. Qatarul neagă acuzaţiile privind exploatarea angajaţilor.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 1 decembrie