Cea mai în vârstă femeie din Europa, italianca Emma Morano, şi-a sărbătorit, luni, cea de-a 116 zi de naștere. Secretul longevităţii sale este un mic dejun compus din trei ouă în fiecare dimineață, relatează mass-media italiană. Născută la 29 noiembrie 1899, Emma Morano este a doua cea mai în vârstă femeie din lume, după americanca Susannah Mushatt, născută cu patru luni mai devreme, scrie publicaţia „Stampa” din Torino, care adaugă că acestea sunt singurele femei din lume care s-au născut în secolul al XIX-lea şi sunt încă în viață. „Prin forța voinței, se pot face minuni”, a spus bătrâna Morano. Emma Morano a mâncat trei ouă zilnic, de la vârsta de 20 de ani până la 110 ani. În această perioadă, ea a consumat în total 100.000 de ouă.
(www.beta.rs – 1 decembrie)