Concert extraordinar de Ziua Națională a României

Orchestra Română de Tineret, în premieră la Istanbul

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul alături de Consulatul General al României la Istanbul organizează în data de 1 decembrie 2015, ora 20.30h, în sala mare de spectacole a Centrului Cemal Reşit Rey, un concert extraordinar susţinut de Orchestra Română de Tineret, sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal.
Subliniem că sala de concerte Cemal Reşit Rey este una dintre cele mai mari din Republica Turcia şi prima proiectată special pentru a fi destinată muzicii clasice. Numită după faimosul compozitor turc Cemal Reşit Rey, a fost inaugurată în martie 1989, are o capacitate de 860 de locuri şi o acustică excepţională.
index 2De cealaltă parte, “Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană” a fost înființată în anul 2008, la iniţiativa violoncelistul Marin Cazacu şi a dirijorului Cristian Mandeal, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii – Serafim Antropov” şi „Lanto Communication”, devenind foarte rapid un nume de referinţă pe scenele naţionale şi internaţionale, reunind tineri artişti valoroşi din întreaga ţară.
Sub bagheta maestrului Cristian Mandeal şi având-o ca solistă pe soprana Irina Iordăchescu, programul concertului de la Istanbul include valoroase lucrări româneşti, dar şi compoziţii din repertoriul universal.
Evenimentul muzical de excepţie pe care îl propunem reprezintă primul concert de o asemenea anvergură iniţiat de Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul până în acest moment, cu relevanţă deosebită anul acesta când Institutul marchează 10 ani de activitate în Republica Turcia. – transmite ICR Istanbul.

Contact:
Institutul Cultural Român Dimitrie Cantemir-Istanbul
Siraselviler Cad. 21, Taksim, Beyoglu, Istanbul
tel/fax:(+90212) 292 43 45
email: icr.istanbul@icr.ro
www.icr.ro