Macedonia a finalizat construcția gardului de la graniţa cu Grecia, în scopul de a preveni astfel intrarea necontrolată a refugiaților. Gardul de metal cu o lungimeme de 3 kilometri și înălţime de 2 metri și jumătate a fost construit de armata macedoneană la punctul de trecere Gevgelija, pe drumul principal de la Salonic spre Skopje. Până acum nu s-a amplasat un asemenea gard şi în alte locații, dar oficialii macedoneni nu exclud această posibilitate în viitor. Construcţia a început sâmbătă, când din acest motiv a izbucnit un conflict între refugiați şi poliţie. Grupul de refugiaţi care a încercat să intre atunci în Macedonia a aruncat cu pietre în poliție, acţiune la care poliţiştii au răspuns cu gaze lacrimogene. În aceste incidente au fost răniţi ușor 18 poliţişti. Purtătorul de cuvânt al Guvernului macedonean, Djordjev Alexandar, a declarat anterior că gardul a fost ridicat pentru a-i mpiedica pe refugiați să treacă frontiera ilegal, ocolind punctele de trecere a frontierei.
www.tanjug.rs -1 decembrie