Cunoscută sub numele de COP21, Conferinţa Naţiunilor Unite pe tema Schimbării Climei, începută ieri, la Paris, abate într-un fel atenţia presei internaţionale de la problemele cu care ne obişnuise în ultimul timp, cum ar fi consecinţele recentelor atentate teroriste de la Paris sau lupta împotriva militanţilor Statului Islamic.
„Este posibil un acord?”, se întreabă autorul unui articol din ziarul francez „Le Monde”. În opinia aceluiaşi ziar, „cele 12 zile ale conferinţei nu vor fi de ajuns pentru parafarea unui acord de altfel discutat şi în decembrie 2009, la Copenhaga, când s-a stabilit o convenţie-cadru”. Dar, tot în „Le Monde”, cel care va prezida conferinţa, ministrul francez de externe, Laurent Fabius, se arată optimist, afirmând că „succesul conferinţei este o obligaţie absolută”. Însă în declaraţiile de ieri, mai marii lumii, nu s-au arătat prea convinşi de asta, limitându-se la nişte fraze politicoase. „Fiind cea mai mare economie din lume şi totodată clasate pe locul al doilea printre cei mai mari emiţători de gaze de seră la nivel mondial, Statele Unite nu numai că îşi recunosc rolul lor în crearea acestei probleme, dar ne asumăm răspunderea de a face ceva în vederea remedierii situaţiei”, a declarat preşedintele american Barack Obama, citat de ziarul american „Los Angeles Times”. În opinia preşedintelui Chinei, Xi Jinping, „este important ca tratativele pe tema climei să-şi concentreze atenţia asupra diferenţelor existente între ţări, acestora permiţându-li-se să găsească propriile soluţii pentru rezolvarea problemei”, după cum notează cotidianul britanic „The Guardian”. Iar cancelarul german Angela Merkel consideră, potrivit ziarului german „Frankfurter Allgemeine”, că „trebuie conceput un mecanism obligatoriu de revizuire pentru a se acoperi diferenţa între promisiunile făcute în vederea reducerii impactului încălzirii globale şi activitatea realmente necesară pentru a limita creşterea temperaturilor”. Ziarul brazilian „O Globo” estimează însă că „nu mai este timp de pierdut. COP21 va fi, poate, ultima mare şansă pentru ca liderii lumii să se angajeze la stoparea încălzirii globale”.
Dar reuniunile de o asemenea amploare atrag atenţia presei şi din alte motive, ele putând facilita întâlniri separate între diverşi lideri ai lumii. O asemenea aşteptată întâlnire ar fi fost cea dintre preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, dar evenimentul nu s-a produs. Citându-l pe purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, publicaţia „The Moscow Times” îi dezamăgeşte pe curioşi, anunţând că „preşedintele rus nu se va întâlni cu omologul său turc la Paris, deşi amândoi se află în capitala Franţei pentru conferinţa COP21”. După cum este cunoscut, neînţelegerile dintre cele două ţări se datorează doborârii unui avion militar rusesc de către armata turcă, incident care s-a soldat cu moartea unui pilot. Referindu-se la acest incident, ziarul turc „Hürryiet” informează că, „ieri, sicriul cu corpul neînsufleţit al pilotului a fost returnat autorităţilor ruse la Ankara, unde s-a şi oficiat o slujbă ortodoxă de pomenire, urmând ca el să ajungă în cele din urmă la Moscova”. Dar dacă nu se va întâlni cu preşedintele turc, Vladimir Putin a discutat totuşi ieri, la Paris, cu un alt personaj cu care acum este implicat în vii dispute. Agenţia rusă de ştiri TASS a transmis că „preşedintele Putin a discutat timp de o jumătate de oră cu preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, iar întrevederea s-a desfăşurat cu uşile închise”. Din ziarul american „The New York Times” aflăm şi ce i-a spus preşedintele american omologului său rus: „Obama i-a spus lui Putin că, în opinia sa, preşedintele sirian Bashar al-Assad trebuie să părăsească puterea”, relatează ziarul american, care mai adaugă: „el a pledat totodată pentru soluţionarea pe cale diplomatică a crizei din Ucraina, subliniind că sancţiunile impuse Rusiei vor fi ridicate doar atunci când Moscova va respecta acordul de la Minsk”.
Alexandru Danga, Agenţia de presă RADOR