Cele întâmplate în ziua de duminică, 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia – întrunirea în sala Casinei a celor 1228 de delegaṭi din toate ṭinuturile locuite de români; adunarea celor 100.000 de oameni pe platoul cetăṭii; citirea Rezoluṭiei ṣi aclamarea unirii Transilvaniei, Banatului, Criṣanei ṣi Maramureṣului cu România – au fost rodul frământărilor naṭionale, al luptelor efective, al acṭiunilor diplomatice ṣi al conjuncturii provocate de război. Marea Adunare Naṭională de la Alba Iulia este momentul culminant al tuturor etapelor întregirii ṭării. Prin amploarea ṣi valoarea ei simbolică, adunarea ocupă în memoria colectivă locul cel mai important, eclipsând poate, pe nedrept, celelalte momente ale construirii României Mari: alipirea Basarabiei la 27 martie 1918 ṣi a Bucovinei la 15 noiembrie 1918. În privinṭa documentelor programatice, la fel, Rezoluția de la Alba Iulia cu cele 9 puncte ale sale este cel mai des amintită.
Dintre documentele sonore aflate în Arhiva de istorie orală referitoare la anul 1918, scoatem astăzi la iveală transcrierea a două înregistrări de mare preṭ, legate de sărbătorirea Unirii la o jumătate de veac ṣi la 80 de ani. Primul document este o înregistrare realizată de Radio Europa Liberă cu episcopul Iuliu Hossu, cel care citise cu 50 de ani înainte Rezoluṭia. În înregistrare, episcopul reconstituie înălṭătorul moment, comentându-l ṣi citind stenograma care fusese făcută la faṭa locului. Al doilea document este un interviu cu scriitorul Romulus Rusan care vorbeṣte despre descoperirea făcută de câṭiva istorici, la 80 de ani după Unire, analizând documentele programatice din 1918, într-un simpozion organizat de Alianṭa Civică.
Episcopul Iuliu Hossu
„Neputând rosti, cum aṣ fi dorit, cu prilejul aniversării semicentenare a proclamării Unirii Transilvaniei pe veci, cu Patria Mamă, [acum] 51 de ani, folosesc fericitul prilej ce Pronia mi-l îmbie, de a rosti acelaṣi cuvânt acum. [Cuvântarea mea atunci] a fost necitită, ci rostită sub impresia ṣi inspiraṭia momentului fericit pe care-l trăiam ṣi [a fost] stenografiată la faṭa locului, atunci…
„Fraṭilor! Ceasul împlinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernicul rosteṣte prin poporul său credincios dreptatea Sa, însetată de veacuri. Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuieṣte România Mare una ṣi nedespărṭită. Rostind fericiṭi, toṭi românii de pe aceste plaiuri, ne unim pe veci cu Ţara Mamă, România!
Vă reamintiṭi când, prin sutele de spitaluri, în zilele de întunerec, prevesteam: ˂Va învinge dreptatea!˃ (întreruperi entuziaste: ˂Te cunoaṣtem pe Sfinṭia Ta! ˃) Vă arătam că vine ceasul când toṭi făcătorii nedreptăṭii vor plânge lacrimi de sânge în ziua bucuriei noastre! A biruit dreptatea! Ăsta-i ceasul dreptăṭii lui Dumnezeu ṣi al răsplătirii lui pentru suferinṭele veacurilor, purtate de un neam cu credinṭă în Dumnezeu ṣi cu nădejde în dreptatea lui! […] Revarsă în clipa aceasta soarele asupra noastră lumina sa, cu binecuvântare. (în acel moment iese soarele de sub norii ce acopereau până atuncea întreg orizontul, mulṭimea erupând într-un entuziasm înflăcărat!)
Cuvintele Domnului se împlinesc ṣi aici; întru împlinirea dreptăṭii Dumnezeieṣti mulṭi au dorit să vază ce vedeṭi voi ṣi n-au văzut! Şi să audă ce auziṭi voi ṣi n-au auzit! Ochii noṣtri sunt fericiṭi că văd ṣi urechile noastre fericite că aud! Văd Ziua Întregirii Neamului ṣi aud prevestirea dreptăṭii lui Dumnezeu. Ascultaṭi, fericiṭi români, bunăvestirea unei renaṣteri pe veci, cu Ţara Mamă, România! […] La lumina celor expuse până aici, din încredinṭarea ṣi în numele Marelui Sfat al Naṭiunii Române din Ungaria, Banat ṣi Transilvania, rog mărita Adunare Naṭională să binevoiască a primi următoarele hotărâri: (Preasfinṭia Sa, episcopul Iuliu Hossu, citeṣte apoi următorul Proiect de Rezoluṭie…)
„I: Adunarea Naṭională a tuturor românilor din Transilvania, Banat ṣi Ţara Ungurească, adunaṭi prin reprezentaṭii lor îndreptăṭiṭi la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, decretează Unirea acelor români ṣi a tuturor teritoriilor locuite de dânṣii, cu România! (aplauze frenetice, <Trăiască România Mare!>, lumea se scoală în picioare ṣi mâinile se ridică; ora e punct 12)
II: Adunarea Naṭională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naṭiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureṣ, Tisa ṣi Dunăre. (voci: <Trăiască!>, aclamaṭii, aprobări…) Adunarea Naṭională rezervă teritoriul acestor sus indicate [ṭinuturi] autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei, aceasta pe baza votului universal.
III: În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat român, Adunarea Naṭională proclamă următoarele:
- Deplină libertate naṭională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra ṣi judeca în limba sa proprie, prin indivizi din sânul său. Şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare ṣi la guvernarea ṭării, în proporṭie cu numărul indivizilor care îl alcătuiesc.
- Egală îndreptăṭire ṣi deplină libertate autonomă, confesională pentru toate confesiunile din stat.
- Înfăptuirea desăvârṣită a unui regim curat democratic, pe toate tărâmurile vieṭii publice; votul obṣtesc direct, egal, secret, în mod proporṭional, pentru ambele sexe în vârstă de 21 de ani, la reprezentarea în comune, judeṭe ori Parlament (voci: <Trăiască femeile!>, aclamaṭiuni pe galerie, damele flutură batistele)
- Desăvârṣita libertate de presă, asociere ṣi întrunire, libera propagandă a tuturor gândirilor omeneṣti.
- Reforma agrară radicală; se va face conscrierea tuturor proprietăṭilor, în special a proprietăṭilor mari, în baza acestei conscrieri desfiinṭând fidei-comisele în temeiul dreptului de a micṣora după trebuinṭă latifundiile ṣi se va face posibil ṭăranului să-ṣi creeze o proprietate (arător, păṣune, pădure) cel puṭin atât cât să poată munci el și familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare este pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potențarea producțiunii.
- Muncitorimei industriale i se asigură aceleași drepturi și avantaje care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.
- Adunarea Națională dă expresiune dorinței sale ca Congresul de pace să înfăptuiască comuniunea națiunilor libere, în așa chip ca dreptatea și libertatea să fie asigurate pentru toate națiunile mari și mici, deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaționale.
- Românii adunați în această Adunare Națională salută pe frații lor din Bucovina, scăpați din jugul monarhiei Austro-Ungare și uniți cu Ţara Mamă România!
- Adunarea Națională salută cu iubire și entuziasm liberarea națiunilor subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume națiunile: cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă și ruteană și hotărăște ca acest salut al său să se aducă la cunoștința tuturor acelor națiuni.
VII. Adunarea Națională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români care în acest război și-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru, murind pentru libertatea și unitatea națiunii române.
VIII. Adunarea Națională dă expresiune mulțumirei și admirațiunei sale faṭă de Puterile Aliate care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui dușman pregătit de multe decenii pentru război, au scăpat civilizația de ghiarele barbariei.
- Pentru conducerea mai departe a afacerilor națiunei române din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, Adunarea Națională hotărăște instituirea unui Mare Sfat Național Român, care va avea toată îndreptățirea să reprezinte națiunea română oricând și pretutindeni față de toate națiunile lumii și să ia toate dispozițiile pe care le va afla necesare în interesul națiunii.„
Acuma urmează iară cele ce a luat stenograful din gura mea, [cuvântul] care a devenit sub inspiraṭia momentului fericit care l-am trăit împreună cu întreaga naṭiune română din toate păṭile:
„Fericit ai vestit hotârârea judecăṭii lui Dumnezeu, prin reprezentanṭii a toată suflarea românească! Fericiṭi voi, care aṭi pecetluit pe vecie Unirea cu Ţara Mamă! O viaṭă întreagă veṭi mărturisi cu mândrie: <Şi eu am fost la Alba Iulia!> Fiii fiilor voṣtri vor chezăṣui puternic ṣi fericiṭi, rostind: <Şi părinṭii noṣtri au fost la Alba Iulia!> Voi sunteṭi marea armată a sufletelor alese, a neamului vostru! De-acum [va fi] o Românie Mare întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu ṣi pe credinṭa poporului său! Cântarea noastră de biruinṭă să fie cântarea neamului pe calea lungă ṣi grea a veacurilor! Dreptatea ta, Doamne, este dreptate în veac ṣi cuvântul tău, adevărul. Dreptate ṣi adevăr la temelia României Întregite! Mărire întru Cel de Sus, lui Dumnezeu! Pe pământ pace! Trăiască România Mare, una ṣi în veci nedespărṭită! (urmează îmbrăṭiṣarea cu Preasfinṭia Sa, doctor Miron Cristea, episcop de Caransebeṣ, în faṭa mulṭimilor entuziaste care aclamau ṣi plângeau de bucurie). Preasfinṭia Sa a adaus cuvintele: <Precum vă privesc aici, îmbrăṭiṣaṭi frăṭeṣte, aṣa să rămână îmbrăṭiṣarea pe veci, toṭi românii, fraṭi români!> (briliante aclamaṭii) Atât…„
Aceasta am fost fericit ca să le rostesc cu prilejul care Tu mi l-ai dăruit, Doamne. Neputându-le rosti [acum] din nou la Alba Iulia, la semicentenarul prăznuit cum s-a prăznuit, să le rostesc din nou eu, cu glas mai redus, dar cu o dragoste neîmbătrânită astăzi, fericit ca şi atunci, cu toţi românii scăldându-se în bucuria dreptăţii lui Dumnezeu în care credem! […] Am rostit acest cuvânt eu, robul lui Dumnezeu, episcop Iuliu Hossu.”
[Înregistrare Radio Europa Liberă, 1969]
Scriitorul Romulus Rusan
„Se împlineau 80 de ani de la Marea Unire ṣi mai mulṭi istorici, domnul Dinu Giurescu, domnul Şerban Rădulescu Zoner – care era deputat de altfel, în timpul ăla – au venit să ne propună să facem o adunare la Ateneul Român. […] Aṣa cum făcusem atunci, în ’90, erau reprezentanṭi ai partidelor din 1918, adică Partidul Naṭional [Ţărănesc] ṣi Partidul Liberal, ai bisericilor, ai armatei. De data asta domnul Giurescu a propus să facem cu sindicatele ṣi, într-adevăr, s-au afiliat mai multe sindicate la ideea asta. Dar conṭinutul era semi-ṣtiinṭific, semi-politic. Adică istoricii au făcut o prezentare a Proclamaṭiei de la Alba Iulia ṣi totodată, împreună cu noi, au cerut o analiză a celor nouă puncte ale Proclamaṭiei de la Alba Iulia, din 1 Decembrie, dacă în condiṭiile anului 1998 sunt sau nu sunt aplicate. Şi nu erau! Sau se putea interpreta că nu sunt ṣi condiṭiile erau cu totul altele. Dar nici în problemele proprietăṭii nu se rezolvase aproape nimic, a garantării proprietăṭii, în privinṭa drepturilor omului, a principiilor wilsoniene, foarte multe lucruri erau neîndeplinite după 80 de ani! […]
Petre Mihai Băcanu a publicat o pagină întreagă cu textul acestui miting din Sala Ateneului, acestei sesiuni de comunicări aṣ zice ṣi a pus-o în cutiile fiecărui parlamentar, vreo 400 de exemplare, foi care fuseseră puse ṣi în ziarul dat la chioṣcuri sau abonament. Punând în cutiile parlamentarilor pagina respectivă ṣi întrebarea: „Ce părere aveṭi despre ce s-a discutat acolo, se poate rezolva astăzi ceea ce nu s-a rezolvat până acuma ?„, răspunsurile au fost aproape deloc… aproape niciunul ṣi toate erau cu dojană, afară de Ciumara care a scris: „Da, e o analiză…„ Adrian Năstase spunea: „Alianṭa Civică, dacă vrea să-ṣi dea cu părerea, să se facă partid, să nu ne dea lecṭii..„, asta era în 1998! Era cineva devenit liberal care ne moralizase să stăm în banca noastră de Societate Civilă, deci nu s-a ales nimic, nici un răspuns constructiv! Dar acel moment eu cred că a fost foarte important, pentru că arăta ce poate Societatea Civilă ṣi ce nu poate. Adică avea multă bunăvoinṭă, făcea analize corecte împreună cu specialiṣti, cu istorici – erau ṣi economiṣti printre vorbitori -, dar nu este luată în seamă! Eu atunci am scris un articol în România Liberă, „Camera copiilor„, adică partidele sunt părinṭii ṣi când au ceva de discutat spun: „Ia treceṭi voi, copii, alături, că sunt lucruri care nu vă privesc!„”
[Interviu de Octavian Silvestru, 2015]
