La majoritatea speciilor, indivizii trăiesc foarte puţin după ce organele reproductive nu mai sunt funcţionale. Oamenii reprezintă însă o excepţie: ei pot trăi mult chiar şi după ce trec de vârsta procreării.
Toţi ştim cât de importantă şi de valoroasă este prezenţa vârstnicilor în viaţa noastră iar ultimele descoperiri din domeniul geneticii vin să confirme acest lucru printr-un aspect extraordinar: oamenii au dezvoltat în timp gene specifice ADN-ului uman care îi protejează de boli legate de înaintarea în vârstă. Beneficiile sunt evidente: o generaţie vârstnică sănătoasă reduce nu numai povara exercitată asupra celei tinere, dar permite membrilor ei să aibă o contribuţie benefică la nivelul societăţii.
Reproducerea este cuvântul de ordine al continuităţii vieţii pe Pământ. La majoritatea speciilor, indivizii trăiesc foarte puţin după ce organele reproductive nu mai sunt funcţionale. Oamenii reprezintă însă o excepţie: ei pot trăi mult chiar şi după ce trec de vârsta procreării. Este lesne de înţeles că acest lucru este benefic speciei din care facem parte: putem avea grijă de copii, de nepoţi şi, cel mai important, la bătrâneţe aducem un aport valoros de informaţii şi cunoştinţe acumulate în timp.
Evident că toate acestea sunt valabile cu condiţia ca individul ajuns la o vârstă înaintată să se bucure de o stare de sănătate fizică şi mentală bună. Bolile asociate bătrâneţii, cum ar fi demenţa senilă sau bolile de inimă, sunt cele care ameninţă să priveze familiile de contribuţia valoroasă a vârstnicului. Întrebarea care s-a născut în rândul oamenilor de ştiinţă a fost următoarea: există un mecanism genetic care ajută creierul şi organismul să se menţină totuşi sănătoase îndeajuns de mult timp încât grupurile umane să poată profita de prezenţa unei persoane vârstnice în mijlocul lor? Potrivit unui studiu de ultimă oră, se pare că da, nu există îndoială.
Cercetători americani din cadrul Universităţii din San Diego, California au fost interesaţi, iniţial, de contribuţia unei gene numite CD33 la apariţia maladiei Alzheimer, care se instalează întotdeauna după vârsta reproductivă. În studii anterioare, se sugerase însă că o anumită variantă a acestei gene, dimpotrivă, ar asigura protecţie prin prevenirea acumulării de unor proteine toxice la nivelul creierului, asociate cu progresia bolii.
Astfel, s-a studiat care sunt originile acestei gene particulare prin examinarea ei comparativă la oameni şi la cimpanzei, cele mai apropiate rude ale omului din punct de vedere evolutiv. Deşi ambele specii prezentau niveluri similare ale genei normale CD33, cealaltă variantă, cea care asigură protecţia împotriva Alzheimer, are un nivel de patru ori mai mare la oameni decât la cimpanzei. Rezultatul este surprinzător, pentru că în mod logic, selecţia naturală nu ar trebui să acorde atenţie organismelor îmbătrânite, care nu se mai pot reproduce, aşa cum este cazul la majoritatea speciilor.
Descoperirea nu s-a limitat însă aici. Au fost identificate, de asemenea, variaţii ale multor alte gene asociate cu deteriorarea cognitivă. În timp ce genele principale sunt responsabile de boli neurodegenerative, variaţiile lor vin să lupte cu bolile respective şi sunt specifice omului. Ele au fost identificate la toate rasele umane, dar nu şi la cimpanzei. S-a ajuns la concluzia că variaţiile protective ale genelor au apărut înainte de Homo sapiens, dată fiind răspândirea lor la toate grupurile etnice. Faptul că ele au rezistat selecţiei naturale la nivelul indivizilor trecuţi de vârsta reproductivă înseamnă că au jucat un rol important în evoluţia noastră. Acest rol, spun cercetătorii, este protecţia împotriva bolilor bătrâneţii care i-ar putea împiedica pe vârstnici să aibă grijă de rudele tinere.
În viitor, este posibil ca aceste prime rezultate să contribuie decisiv la dezvoltarea de tratamente avansate ale bolilor asociate înaintării în vârstă.
Sursa: www.iflscience.com
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă
