Muntenegru a fost invitată să devină cel de-al 29-lea membru al Alianţei Nord Atlantice

Muntenegru a fost invitată să devină cel de-al 29-lea membru al Alianţei Nord Atlantice, la reuniunea miniştrilor de externe din statele NATO, desfăşurată la Bruxelles. Decizia nu este îndreptată împotriva Rusiei, a precizat secretarul general Jens Stoltenberg, care a explicat în numeroase rânduri că NATO rămâne o alianţă defensivă. Moscova a avertizat însă că nu vede cu ochi buni strategia de extindere. Reuters aminteşte de declaraţia făcută de ministrul de externe Serghei Lavrov, care a susţinut că politica uşilor deschise dusă de NATO e o greşeală şi chiar o provocare. Statele NATO, inclusiv România, consideră că progresele făcute de ţările devenite membre au fost posibile tocmai datorită politicii uşilor deschise, după cum relatează  corespondentul Radio România, Cerasela Rădulescu.
Politica uşilor deschise a NATO a ajutat la implementarea democraţiei şi securităţii în statele care au devenit membre, declară secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cu ocazia invitării Republicii Muntenegru să adere la Alianţa Nord Atlantică. Invitarea acestui stat din Balcanii de Vest să adere la NATO a fost definită drept un moment istoric de către miniştrii de externe ai NATO la reuniunea de la Bruxelles. România susţine politica uşilor deschise a NATO, esenţială după 1989, declară şeful diplomaţiei Lazăr Comănescu: „O nouă contribuţie la extinderea arealului de securitate şi stabilitate în zona noastră şi, dincolo de a mă referi în primul rând la zona Mării Negre, e foarte important ca mesaj această decizie de astăzi şi pentru ţările care sunt în relaţii de parteneriat cu Alianţa. Am în vedere în primul rând Republica Moldova, Georgia, Ucraina”.
România a solicitat o reflecţie din partea partenerilor NATO privind zona Mării Negre, în contextul unei prezenţe militare sporite a Rusiei. De altfel, secretarul general al NATO a spus că provocările declanşate de acţiunile Rusiei vor dura şi că aliaţii regretă lipsa de transparenţă militară din Europa din ultimii 10 ani. Miniştrii de externe au adoptat declaraţie prin care reconfirmă sprijinul politic faţă de Ucraina.
Bosnia şi Herţegovina, Georgia şi Macedonia fac de asemenea progrese în vederea aderării la NATO a anunţat Jens Stoltenberg.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (2 decembrie)