Preşedintele Camerei Deputaţilor din Brazilia a anunţat că va începe procedurile de punere sub acuzare a preşedintelui Dilma Rousseff. Eduardo Cunha susţine că deschide procesul bazându-se pe acuzaţiile potrivit cărora Rousseff ar fi încălcat legea în timpul administrării bugetului de anul trecut. Există însă opinii care afirmă că motivaţia lui Cunha ar fi una personală, acesta confruntându-se cu acuzaţii grave de corupţie, după ce ar fi minţit cu privire la existenţa unor conturi secrete în băncile elveţiene. În opinia unora, Eduardo Cunha încearcă să distraga atenţia de la situaţia cu care el însuşi se confruntă şi în urma careia şi-ar putea pierde funcţia. Preşedintele Camerei Deputaţilor ameninţă guvernul cu punerea sub acuzare, dacă nu îl va ajuta sa îşi salveze propria funcţie. Eduardo Cunha neagă însă toate aceste afirmaţii.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 3 decembrie