Casa Regală a României a organizat în această seară la Castelul Peleş din Sinaia recepţia anuală în onoarea Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti. La eveniment au fost prezenţi 30 de diplomaţi; printre aceştia, reprezentanţii ambasadelor Statelor Unite ale Americii, Germaniei, Rusiei şi Lituaniei. Recepţia regală a Corpului Diplomatic este un eveniment organizat pentru a onora reprezentanţii statelor lumii cu care România are relaţii diplomatice. El a avut loc pentru prima dată în anul 1940 şi a fost reluat în 1997, la revenirea în ţară a Regelui Mihai şi a Familiei Regale. Corespondenta RRA Simona Uţă mai transmite că, tot în această seară, principele Radu a acordat bursele de studii „Regele Carol I” şi „Regina Elisabeta” pentru doi studenţi eminenţi de la Academia de Studii Economice din Bucureşti.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 decembrie