Şaisprezece persoane au fost ucise în capitala egipteană, Cairo, după ce bombe incendiare au fost aruncate într-un restaurant, au declarat oficiali locali. Atacul a avut loc în zona Agouza din centrul oraşului. Ministerul egiptean de Interne a informat că, aparent, atacul a urmat unei dispute între muncitori şi alte persoane aflate în restaurant, în care se află, de asemenea, şi un club de noapte. Potrivit unor rapoarte apărute în media egipteană, trei bărbaţi mascaţi au aruncat bombele în restaurant după care au fugit.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 4 decembrie)