Cei doi pompieri care au verificat clubul Colectiv rămân în arest preventiv. Decizia a fost luată, astăzi, de judecătorii de la Tribunalul Militar Bucureşti, însă nu este definitivă. Cei doi căpitani de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au fost trimişi, ieri, în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, întrucât, în urma controlului, nu au luat măsurile legale privind prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor. Potrivit procurorilor, ofiţerii au permis desfăşurarea în continuare a activităţii specifice clubului, fără ca societatea să deţină aviz sau autorizaţie de securitate la incendiu. Redactorul Radio România Actualităţi, Diana Surdu spune că anchetatorii susţin că cei doi s-au oferit să-i ajute pe patroni cu întocmirea dosarului PSI şi nici nu au raportat despre vreo verificare făcută la club.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 decembrie