Ce zi interesantă! Trecuse doar vreo juma de oră de când înghiţisem aproape pe nemestecate porţia mare de cereale cu cioco şi deja se întâmplaseră o groază de chestii tari. Telefonul vibrase misterios în buzunarul din spate al pantalonilor, dar nu putusem să mă uit. Mama sorbea din ceaşca ei de cafea şi mă tot întreba…diverse. Sincer, nu mai ştiu ce mă întreba. Dar am ajuns la ultima înghiţitură şi am pornit glonţ spre camera mea, trecând fulgerător prin sufragerie, unde tata asculta ştirile. Pe ecran scria mare, roşu, RADOR. „Ce o mai fi şi asta?”, mi-am spus, ăştia schimbă numele la radar. Ha, ha, noroc şoferi! Hm am mai zis şi nu mi-am mai bătut capul. Că tocmai ajunsesem în cameră şi telefonul clipea albastru. Să vedem… Da! Da! Yesss! Yes! Inima îmi bătea nebuneşte. Pe ecran scria „Criss”. Da, da, Criss, colega mea din banca întâi, cu părul lung, blond, buclat.. O singură dată să se uite la tine cu ochii ăia albaştri, imenşi… simţi direct în stomac (nu îmi explic de ce în stomac, dar credeţi-mă că fix acolo…). O privire de-a ei te transformă dintr-o muscă oarecare în băiat popular, invidiat de toţi din şcoală. Ce chestie, Criss… Am deschis mesajul (nici nu aveam nevoie să îl deschid, de fapt. Era important că îl Aveam)… Ce chestie… Ce scria, de fapt: „M-am pierdut în satul global. Mă ţin ostatică într-o fabrică de ştiri. Al, te rog, ajută-mă!!!” Hai că mă doare capul! Ce imaginaţie are şi fata asta! Pe bune, chiar crede că am timp de prostii!!! În fine, să fiu cavaler, tata aşa zice. Scriu: „Criss, sper că eşti bine. Mai ai baterie la telefon?” Ea. „Da”. Eu: „Poţi scrie mesaje?”. Ea: „Da”. Aşa deci. Eu: „Poţi să îmi dai un indiciu? Eşti în Bucureşti?”. Ea. „Da”. Bun. Măcar atât. Eu: „În sectorul 1?”. Ea: „Cred”. Fabrică de ştiri în sectorul 1…. Să mă gândesc… E tare fata asta, dar nu mă duce ea aşa… Fabrică de ştiri… Hopa!!! Ştiu, ştiu! „Eşti la televiziune?” Ea: „Nu”. Nu?? Pe bune??? Eu. „Atunci la radio?” Ea: „Da, dar nu chiar…” Nu chiar. Eu: „Poţi să îmi mai dai un indiciu?” Ea: „De 25 de ani, 7 zile din 7, 24 de ore din 24, din toate colţurile lumii, dar şi din ţară aducem informaţia care te interesează în zona ta de confort. Nu suntem firmă de curierat şi nici companie aeriană, ci o echipă de profesionişti care:
– monitorizăm, dar nu suntem de la serviciile secrete,
– sintetizăm, dar nu omitem esenţialul,
– traducem pentru ca tu să fii la curent cu ceea se întâmplă în lume”.
Hm. Fata asta mă înnebuneşte. Tare. Să vedem. „Hei, Criss, tu eşti acolo ? ” Ea. „Da, ţi-am zis”.
Deci, monitorizăm dar nu sunt servicii… Păi nu, că e ceva pe lângă radio. Sau în radio. Sintetizăm, da, bine, ce să zic, câte rezumate scriem noi la clasă, fugiţi de aici ! Şi ce mai e ? Da, traduc. Traduc cumva la radio. Pe lângă radio… Oooops !!! Ce oră e ? 10.10. Ce zi ? Mai întrebi ? Prima zi din « Şcoala altfel ». Unde trebuia să fii tu de acum 10 minute, dragă Al ? Wow si wow ! La Agenţia de presă Rador, la Radio România, pentru un program oferit şcolii noastre despre cum e să fii reporter. Wow ! „Ms, Criss. Îl rog pe tata şi vin acum”. Ea : „În sfârşit !! Eu răspund azi de prezenţă. Ce credeai ? xwwx”. Şi semne din alea, cu limba scoasă, ştiţi voi.
După o muştruluială zdravănă, tata m-a dus la Rador, fabrica de ştiri a Radio România, mai exact agenţia sa de presă. Locul unde se ascultă peste 50 de posturi de radio şi televiziune şi se extrage informaţia de interes. Unde se deschid 400 de ziare internaţionale, în 15 limbi, şi se traduc articole extraordinare… Da… Noroc că stau aproape. A fost super ! Da, sigur, mai puţin privirile mustrătoare ale profilor şi zâmbetul superior al lui Criss. Dar, în fine, nimic nu e perfect pe lumea asta !
Autor : Carmen Ionescu
