Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta participă, în calitate de președintă a Societății Naționale de Cruce Roșie din România, la lucrările celei de-a 32-a Conferințe Internaționale a Crucii Roșii, care se desfășoară la Geneva.
Principesa Moștenitoare, împreună cu Principele Radu, a început în ziua de 6 decembrie 2015 o vizită cu caracter public în Confederația Elvețiană. Vizita va dura până în ziua de 10 decembrie.
Este a zecea vizită externă a Familiei Regale a României, în anul 2015, după Republica Moldova în februarie și aprilie, Franța în martie, Turkmenistan în aprilie, Suedia în mai, Azerbaidjan în iunie, Olanda în iulie, Serbia în iulie și Republica Moldova în septembrie.
Cu ocazia prestigioasei reuniuni a Crucii Roșii Internaționale, Alteța Sa Regală va avea întâlniri cu reprezentanți ai Guvernului Elveției, ai Crucii Roșii Internaționale, ai societăților naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie din întreaga lume, precum și cu membri ai Corpului Diplomatic.
Principesa Moștenitoare va adresa o alocuțiune în plenul conferinței.
Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu se vor întâlni, la începutul vizitei, cu ambasadorul României la Misiunea Permanentă ONU, domnul Adrian Vieriță.
Conferința Internațională constituie un loc al dialogului apolitic privind problemele umanitare și reunește peste două mii de participanți, reprezentanți ai tuturor organismelor Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie (Federația Internatională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie, Comitetul Internațional al Crucii Roșii și cele 187 de Societăți Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie) și ai statelor semnatare ale Convențiilor de la Geneva din anul 1949.