Căluţii de mare sunt o curiozitate a naturii. La aceşti peşti (da, căluţii de mare sunt peşti), femela îşi lasă însărcinat partenerul…şi nu invers. Masculul este cel care duce sarcina la termen şi naşte puii.
Procesul reproductiv începe printr-un dans ritualic între cei doi parteneri, care durează câteva zile înainte de fecundarea propriu-zisă. Masculul are în abdomen un sac în care femela depozitează ouăle cu ajutorul unui organ numit ovipozitor. Timp de aproape opt ore, cei doi parteneri fac acest transfer iar apoi masculul eliberează lichidul spermatic care va fecunda ouăle.
Femela îşi părăseşte imediat partenerul, dar îl va vizita în mod regulat pe perioada gestaţiei, care durează în jur de patru săptămâni. Cei doi înoată împreună exact ca în timpul preludiului.
Înainte de a naşte puii, corpul masculului se încordează puternic şi se balansează în faţă şi în spate timp de zece minute, timp în care puii sunt expulzaţi din sacul protector.
În funcţie de specie, căluţii de mare pot naşte de la 10 până la 200 de pui o dată. Aceştia nu sunt îngrijiţi, ci sunt lăsaţi liberi, motiv pentru care numai 5 exemplare reuşesc de obicei să supravieţuiască. Imediat după naştere, corpul masculului îşi revine şi acesta este pregătit, după doar o oră, să primească o nouă sarcină, ceea ce se şi întâmplă destul de des.
Sursa: www.todayifoundout.com
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă