Premierul britanic, David Cameron, va face, astăzi, o primă vizită oficială în România

Premierul britanic, David Cameron, va face, astăzi, o primă vizită oficială în România, urmând să fie primit de preşedintele Klaus Iohannis şi să aibă convorbiri cu premierul Dacian Cioloş. Şeful executivului britanic face un turneu, care a mai inclus Bulgaria şi Polonia, în contextul negocierilor pentru reconfigurarea relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană, precum şi în condiţiile în care Londra pregăteşte un referendum legat de rămânerea sau ieşirea din Uniunea Europeană.
Reporter: Carmen Gavrilă – România a susţinut în mod constant că doreşte ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană. În acest moment, ce vrea de fapt Londra este o reformare a Uniunii, în aşa fel încât să se potrivească intereselor britanice, mai ales în chestiunea liberei circulaţii, în general, şi a circulaţiei forţei de muncă, în special. În acest punct, România a spus în mod constant, ca şi Polonia, de altfel, că exclude orice limitare a liberei circulaţii, care este un principiu fundamental pentru Uniunea Europeană. Mai mult, Marea Britanie a venit la negocierile cu partenerii europeni cu o serie de limitări ale beneficiilor sociale pentru lucrătorii străini, cetăţeni europeni, lucru din nou respins ferm ca o discriminare de către statele membre din Europa Centrală şi de Est, dar şi de Franţa şi Germania. Mai nou, David Cameron s-a arătat deschis la negocieri pe această temă, iar limitele acestei deschideri se vor vedea azi, la Bucureşti, în discuţiile cu oficialii români.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 decembrie)