Ministerul Sănătăţii a redactat un centralizator privind starea răniţilor din clubul bucureştean Colectiv

23 de răniţi în incendiul din clubul Colectiv, dintre care trei în stare critică, mai sunt internaţi în spitalele din Bucureşti, potrivit unui centralizator al Ministerului Sănătăţii. Mira Gomboş are detalii.

Reporter: 59 de tineri răniţi în incendiul produs la sfârşitul lunii octombrie în clubul bucureştean Colectiv şi care au primit îngrijiri medicale în spitale din ţară au fost externaţi până în prezent. Alţi 39 au fost transferaţi în spitale din străinătate, în ţări ca Austria, Belgia, Olanda, Germania, Marea Britanie şi Norvegia. Amintim că o comisie medicală mixtă constituită în cadrul Ministerului Sănătăţii analizezază în această săptămână situaţia fiecărui pacient internat şi externat, pentru a li se stabili un program adecvat de recuperare. Potrivit secretarului de stat Dorel Săndesc, acolo unde se va considera că, prin gravitatea leziunilor şi complexitatea procedurilor de recuperare, se impune tratamentul în străinătate, comisia va face această recomandare. Comisia s-a întrunit după ce un medic de la Spitalul de Arşi din capitală a afirmat că cei mai mulţi dintre tinerii răniţi în clubul Colectiv au fost omorâţi de bacteriile care infectează spitalele româneşti, situaţie ignorată de majoritatea managerilor din sistemul sanitar.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 decembrie