Cinci femei au câştigat alegerile municipale din Arabia Saudită

Pentru prima dată în istoria Arabiei Saudite, mai multe femei au câştigat alegerile municipale, ocupând astfel funcţii publice. Scrutinul, desfăşurat duminică, a fost primul la care femeile au avut voie să candideze şi să voteze. Este un pas înainte pentru femeile din Arabia Saudită. Alegerile municipale nu reprezintă prea mult din punct de vedere politic, într-o ţară condusă în continuare de casa regală şi elita religioasă, dar fiecare post public câştigat la urne de o femeie accentuează şi mai mult rolul femeii în societatea saudită. Prima femeie care a avut privilegiul să fie declarată victorioasă la urne şi a obţinut un fotoliu într-un consiliu municipal din provincia Makkah este Salma bint Hizab al-Oteibi, informează corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 13 decembrie