Ministerul Transporturilor a solicitat Metrorex şi constructorului magistralei 5 de metrou soluţii pentru remedierea surpării carosabilului în zona Eroilor din capitală. Constructorul susţine că tendinţa tasărilor este spre stagnare, dar că zona va fi în continuare monitorizată. Siguranţa locuitorilor din zonă nu poate fi garantată, iar traficul este închis.
Surparea a început să se producă vineri ca urmare a săpăturilor în subteran pentru noua magistrală de metrou, spune constructorul. În momentul în care s-a încercat străpungerea peretelui de beton armat al staţiei Eroilor s-au produs infiltraţii şi au început să se desprindă bucăţi de pământ, iar la suprafaţă asfaltul s-a lăsat. Constructorul susţine că imediat au fost umplute cu beton golurile apărute, apoi au fost făcute lucrări de oprire a infiltraţiilor şi că situaţia este în continuare monitorizată. În zona unde au apărut deformări în şosea se află două blocuri şi mai multe case. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în urma discuţiilor cu firma de construcţii, s-a stabilit că nu există un risc iminent, dar nu se poate preciza dacă problema nu este una mai amplă în subteran. Siguranţa locatarilor nu poate fi garantată, astfel că la faţa locului au fost trimise echipaje de intervenţie. Oamenii au fost avertizaţi ieri şi câteva familii de pe Bulevardul Eroilor Sanitari au fost evacuate. Din cauza surpării, traficul rutier pe Bulevardul Eroilor şi pe Bulevardul Eroilor Sanitari a fost închis de ieri de la prânz.
Autorităţile se tem că există riscul ca surparea să se propage spre imobile. Primarul general al capitalei Răzvan Sava a convocat în această dimineaţă o şedinţă cu reprezentanţii Metrorex, ai Poliţiei Rutiere, ai ISU şi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii. Vor fi discutate măsurile de intervenţie pentru punerea în siguranţă a perimetrului, precum şi o eventuală extindere a restricţiilor rutiere în zonă.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 decembrie