Agenţia de evaluare Moody’s a îmbunătăţit perspectiva ratingului pe termen lung al României de la stabilă la pozitivă. Agenţia apreciază că a luat acestă decizie pentru că România a reuşit să-şi corecteze dezechilibrele macroeconomice, să reducă vulnerabilitatea economiei la şocurile externe şi să creeze condiţiile pentru o creştere economică robustă. Moody’s estimează că avansul economic al României se va accelera anul următor, susţinut de consumul privat, investiţii şi de cheltuielile autorităţilor publice. Produsul Intern Brut al ţării ar urma să crească în 2016 cu 4,1%, după 3,5% în acest an. Pe partea de riscuri, Moody’s estimează o creştere a deficitului bugetar la 2,8% anul următor şi la 3,9% în 2017. Moody’s este prima agenţie care a îmbunătăţit perspectiva României la pozitivă. Fitch şi Standard&Poor’s acordă ratingul suveran al României perspectiva „stabilă”.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 decembrie