Plângere împotriva clasării dosarului Revoluţiei, depusă de Asociaţia „21 Decembrie 1989”

Asociaţia „21 Decembrie 1989” a depus la instanţa supremă o plângere împotriva deciziei procurorilor militari, prin care a fost clasat dosarul Revoluţiei. Preşedintele asociaţiei, Teodor Mărieş, precizează, într-un comunicat, că le-a solicitat judecătorilor un termen mai rapid pentru soluţionarea contestaţiei sale, în condiţiile în care primul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 22 ianuarie. Teodor Mărieş aminteşte în comunicat că dosarul Revoluţiei, închis în urmă cu două luni, avea ca obiect cercetarea împrejurărilor în care au murit peste 1.200 de persoane, iar alte 8.000 au fost reţinute sau rănite în timpul evenimentelor din 1989. De asemenea, preşedintele „Asociaţiei 21 Decembrie” precizează că CEDO a pronunţat mai multe hotărâri în legătură cu dosarul Revoluţiei, în care a constatat lipsa unei anchete care să corespundă jurisprudenţei europene în domeniu.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 decembrie)