Un nou proiect de promovare a producţiilor cinematografice din Republica Moldova şi România a fost lansat pe ambele maluri ale Prutului. Este vorba despre mai mult de 200 de filme, care vor fi oferite gratis posturilor TV din ambele ţări. La rândul lor, acestea le vor prezenta pe parcursul anului 2016. Proiectul se va desfășura timp de un an pe ambele maluri ale Prutului. Organizatorii spun că, în această perioadă, vor rula aproximativ 30 de filme din Republica Moldova, iar restul vor fi producţii din ţara vecină. „Multă lume a reacționat foarte bine la această inițiativă. Filmele trebuie evaluate, trebuie de văzut în ce stare se află, trebuie digitalizate, masterizate, pentru ca să prezinte interes. Și mai avem și problema limbii, pentru că pe timpul sovietic toate filmele se produceau în limba rusă”, a declarat președintele Uniunii Cineaștilor din Moldova, Sergiu Prodan. Potrivit ministrului în exercițiu al Culturii, Monica Babuc, prin această iniţiativă vor fi promovate filmele în limba română. „Din păcate mai puțin sunt cunoscute lucrările maeștrilor noștri, creatorilor de film din Republica Moldova în România și invers. Evident că această arie trebuiește crescută cu orice preț, pentru că filmele sunt făcute în aceeași limbă”, a declarat ministrul în exercițiu al Culturii, Monica Babuc. Oamenii cred că datorită proiectului vor putea afla mai multe despre istoria celor două țări. Proiectul este susținut de către Societatea de Gestiune a Drepturilor Autorilor Români din Cinematografie și Audiovizual, Centrul Național al Cinematografiei din România, în parteneriat cu Ministerul Culturii din Republica Moldova.
(www.publika.md – 12 decembrie)