Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul va organiza vineri, 18 decembrie, și sâmbătă, 19 decembrie, două evenimente culturale în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române din Iași. Astfel, expozițita „Copilăria părinților noștri” va fi vernisată la sediul ICR Istanbul vineri, orele 18:30, iar sâmbătă, începând cu orele 16:00, va avea loc prezentarea ediției a doua a traducerii turce a romanului lui Dan Lungu „Sunt o babă comunistă!”. Prezentarea de carte va fi urmată de proiecția filmului cu același nume, în regia lui Stere Gulea.
Expoziția „Copilăria părinților noștri” a fost realizată în urma unui proiect lansat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași, în parteneriat cu Interact Iași Curtea Domnească și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași, o expoziție-experiment, concepută de către liceeni – de la alegerea temei și strângerea obiectelor până la promovarea evenimentului și realizarea ghidajului. Dan Lungu, directorul MNLR Iași a menționat: „inedit este faptul că un asemenea proiect este găzduit într-un spațiu consacrat, în care, de obicei, copiii și tinerii intră cu sfială, ca într-o lume a umbrelor sau a istoriei încremenite. Inițiativa face parte dintr-un proiect mai amplu al MNLR Iași de revitalizare a imaginii instituției, de modernizare conceptuală și comunicare cu publicul.”
Copilăria părinților noștri are darul de a apropia muzeul de adolescenți și de a le cultiva sentimentul că ei înșiși pot participa la reconstrucția memoriei și la scrierea istoriei, că muzeele sunt spații vii. Împărțită în două secțiuni – școală și familie –, lumea reconstruită de liceenii ieșeni cuprinde obiecte tipice perioadei: insigne de pionier, carnetul de evidențiere a activității pionerului, sticla de Pepsi-Cola, cutia de bomboane extrafine de ciocolată, lanterna „Panda”, muzicuța, penarul școlar, diapozitivele istorice sau diferite alte materiale didactice etc.
„Sunt o babă comunistă!”, una dintre cele mai traduse cărți ale anului 2009, se află deja la cea de a doua ediție în limba turcă. La prezentarea de carte și momentul de lectură vor participa Leila Memet Unal, traducătoarea volumului în limba turcă, precum și Ceyda Pırıl Köstem, directoarea editurii Bencekitap. Prezentarea de carte va fi urmată de proiecția filmului cu același nume realizat de Stere Gulea în anul 2013.
Stere Gulea spune despre filmul său: „ceva ce e puţin mai rar în filmul românesc din ziua de azi: normalitate, haz, oameni care ţin unul la altul, care au un simţ al solidarităţii dezvoltat. «Sunt o babă comunistă» e un film cu oameni normali, simpli, care ne face să vedem că lumea nu e plină doar de neajunsuri.” Din distribuție fac parte Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea, Anca Sigartău şi Ana Ularu.
Evenimentele vor fi deschise publicului și se desfășoară sub egida celebrării a 10 ani de la înființarea ICR Istanbul – informeaza ICR Istanbul.