Glasul Papei Francisc s-a facut auzit în atriumul Bazilicii San Pietro, spunând „Deschideți porțile dreptății”, apoi cu cinci apăsări puternice, Suveranul Pontif a deschis Poarta Sfântă, simbol al dreptății lui Dumnezeu, care va fi mereu exercitată „în lumina milostivirii Sale”. Circa 70.000 de pelerini au asistat, în Piața San Pietro din Roma, la 8 decembrie 2015, în ziua sărbătorii Neprihănitei Zămisliri, la începutul Anului Sfânt al Milostivirii, dedicat împlinirii a 50 de ani de când Biserica celebra deschiderea „unei alte porți”, Conciliul Vatican II. Mai departe, Papa Francisc subliniază că Jubileul Milostivirii, „este un dar al harului care le permite creștinilor să experimenteze bucuria întâlnirii cu puterea transformatoare a harului și să redescopere infinita milostivire a lui Dumnezeu față de păcătoși”.
La câteva zile distanţă de acest moment plin de însemnătate, la 17 decembrie, Suveranul Pontif aniversează 79 de ani de viaţă, o existenţă trăită în simplitate şi modestie, dar bogată în gesturi pline de umanitate. Pe perioada exercitării Pontificatului, a atras deja admiraţia întregii lumi prin deschiderea, parcă nemaiîntâlnită, faţă de oamenii din întreaga lume cu care soarta nu a fost atât de generoasă, readucând în prim-plan importanţa spiritualităţii, nevoia înţelegerii ideii de Divinitate, care îi va face pe oameni să se aplece cu mai multă atenţie şi solidaritate asupra persoanelor defavorizate. De asemenea, Papa Francisc a adus Vaticanului o deschidere totală faţă de multe din problemele lumii care păreau a fi tabu până acum.
Papa Francisc este şi şeful statului ecleziastic Vatican – şi autoritatea supremă executivă, legislativă şi judecătorească – , cel mai mic stat independent din punct de vedere al suprafeţei şi al numărului de locuitori, care este şi reşedinţa teritorială a Sfântului Scaun, entitatea instituţională reprezentată de către papă, episcopul Romei şi prin urmare principala reşedinţă a Bisericii Catolice.
* * * * *
Jorge Mario Bergoglio, devenit Papa Francisc, este, în opinia specialiştilor, partizan al unei doctrine conservatoare şi un apropiat al mişcării romano-catolice „Comuniune şi Eliberare”, care s-a bucurat de o dezvoltare importantă în timpul pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea.
Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio, a venit pe lume la 17 decembrie 1936, la Flores, o suburbie din Buenos Aires, într-o familie de emigranți italieni, fiind cel mai mare dintre cei cinci copii ai familiei Bergoglio – tatăl, Mario José, lucrător la calea ferată, născut în Portacomaro, Piemonte, Italia, şi mama, Regina María Sívori, casnică, născută în Buenos Aires într-o familie de origine piemonteză-genoveză.
A urmat şcoala publică – Şcoala Tehnică nr. 27 Hipólito Yrigoyen -, unde şi-a încheiat studiile cu o diplomă de tehnician în chimie, apoi a urmat cursurile seminarului din Villa Devoto, Buenos Aires.
Poate puţini cunosc un amănunt din biografia Papei Francisc, anume că în adolescenţă, la vârsta de 21 de ani, în urma unei infecţii, i-a fost extirpat un plămân.
La 11 martie 1958 Bergoglio a intrat în Societatea lui Isus și a studiat pentru a deveni preot la seminarul iezuit în Villa Devoto.
A continuat studiile la Seminarul Iezuit din Santiago de Chile, aprofundând istoria, literatura, limbile latină şi elenă, iar în 1960 s-a reîntors la Buenos Aires, unde a obţinut, în anul 1963, licenţa în filozofie la Colegiul Maximo San Jose din San Miguel.
În perioada 1964 – 1965, a predat literatura și psihologia la Colegio de la Inmaculada, din provincia Santa Fe, Argentina, iar în 1966 a predat aceleaşi discipline la Colegio del Salvador din Buenos Aires.
Trebuie spus că unul din formatorii spirituali ai lui Bergoglio a fost preotul greco-catolic Ștefan Czmil, refugiat din Ucraina, care l-a inițiat în spiritualitatea creștină răsăriteană.
La 13 decembrie 1969 a fost hirotonit preot, apoi a fost maestru de noviciat la Villa Barilari, San Miguel, în anii 1972-1973.
În perioada 1973 – 1979 a devenit provincial – responsabil naţional – al Iezuiţilor argentinieni, o perioadă în care, în timpul dictaturii militare din Argentina (1976 – 1983), se luptă pentru conservarea unităţii unei mişcări iezuite afectată de teologia eliberării.
În perioada 1980-1986 a fost profesor la Facultatea de Teologie şi, mai apoi, rector al Colegio Máximo dar şi paroh.
Tot în anul 1986 s-a aflat pentru câteva luni la Facultatea de Filosofie şi Teologie din Frankfurt pentru a-şi finaliza teza de doctorat, însă a fost chemat la Córdoba în calitate de director spiritual şi confesor.
La 20 mai 1992, Papa Ioan Paul al II-lea îl numeşte episcop de Auca, în 17 iunie 1992 a fost numit episcop auxiliar de Buenos Aires, şi tot în 1992 a fost ordinat episcop în aceeaşi Arhidieceză.
La 28 februarie 1998 a devenit arhiepiscop de Buenos Aires – devenind titular prin succesiune, la moartea Cardinalului Quarracino – , iar la 6 noiembrie 1998 i-a fost încredințată şi jurisdicția episcopală asupra credincioșilor de rit bizantin din Argentina.
În anul 2001, Bergoglio a emoţionat o lume întreagă în momentul în care a vizitat un spital şi a spălat, a sărutat şi binecuvântat 12 pacienţi care erau bolnavi de SIDA.
La 21 februarie 2001, consistoriul condus de Papa Ioan Paul al II-lea i-a atribuit demnitatea de cardinal.
Jorge Mario Bergoglio a fost întotdeauna un apărător al defavorizaţilor social, iar după obţinerea titlului de cardinal, a descurajat obiceiul credincioşilor care cheltuiau bani pentru a merge la Roma, şi i-a îndemnat pe aceştia să doneze acei bani săracilor.
De asemenea, traiul modest pe care l-a dus întreaga viaţă, a continuat şi după anul 2001, astfel că el a insistat să locuiască într-un apartament modest, a renunţat la limuzina luxoasă ce i se cuvenea, pentru a circula cu mijloacele de transport în comun şi şi-a preparat hrana singur.
La Conclavul din anul 2005, care urma să-l desemneze pe succesorul Papei Ioan Paul al II-lea, Papa Francisc a fost cel de-al doilea clasat după numarul de voturi obţinute din partea cardinalilor, după Joseph Ratzinger, devenit atunci Papa Benedict al XVI-lea, cel care, în februarie 2013 avea să se retragă din funcţie, într-un gest rarisim la acest nivel în întreaga istorie papală.
În cadrul Conferinţei Episcopale din Argentina a fost vicepreşedinte, între anii 2002 – 2005 şi preşedinte, în perioada 2005 – 2011.
Poate unul dintre cele mai tensionate momente ale existenţei sale a fost cel din 9 iulie 2010, când cardinalul – pe atunci – Jorge Mario Bergoglio a înfruntat făţiş guvernul argentinian, pe tema căsătoriei între persoane de același sex, cu numai o zi înainte de aprobarea unei legi care să permită acest lucru. Într-o notă a cardinalului Argentinei adresată maicilor din Buenos Aires, proiectul a fost definit ca „o acțiune a Diavolului” și a încurajat creștinii să ia partea credinței și bisericii în această dezbatere publică, iar prevederea că homosexualii s-ar putea căsători și ar putea adopta copii, era calificat ca „un război distructiv contra planului lui Dumnezeu”.
În replică, fostul preşedinte al Argentinei, Nestor Kirchner (mai 2003 – decembrie 2007) a criticat „presiunile” Bisericii în această privință, iar președintele Argentinei la acea vreme, Cristina Fernández de Kirchner (decembrie 2007 – decembrie 2015) a acuzat în termeni duri campania cardinalului Bergoglio, apreciind poziția Bisericii drept atiudine a „epocii medievale și Inchiziției”.
În septembrie 2012, Papa Francisc a uimit lumea, după ce i-a criticat pe preoţii ce refuzau să boteze copiii născuţi în afara căsătoriei, calificându-i drept „ipocriţi”.
La 13 martie 2013, la ieșirea din conclavul însărcinat să-l aleagă pe succesorul Papei Benedict al XVI-lea, cardinalul Jean-Louis Tauran a pronunțat celebra formulă latină Habemus papam, anunțând lumii alegerea cardinalului Jorge Mario Bergoglio în funcția de episcop al Romei și Papă al Bisericii Catolice, sub numele de Papa Francisc.
Conform cunoscătorilor preferinţeor diferitelor grupuri din Conclav, Papa Francisc ar fi obţinut peste 90 de voturi din totalul de 115.
La 14 martie 2013, în prima zi de după alegerea sa, a vizitat Bazilica Santa Maria Maggiore și s-a închinat icoanei Salus Populi Romani, iar două zile mai târziu, la întâlnirea cu jurnaliștii, a afirmat că și-a ales numele de papă în amintirea lui Francisc de Assisi.
La 19 martie 2013 a avut loc slujba de inaugurare a pontificatului său, la care Papa a ţinut să se petreacă o premieră pentru epoca modernă, semn al deschiderii sale faţă de bisericile – surori: prezența Patriarhului Bartolomeu I al Constantinopolului.
Papa Francisc era primul papă neeuropean ales de Conclav, după Papa Grigore al III-lea (731-741), primul papă originar de pe continentul american – deși e născut din părinți italieni – și, de asemenea primul papă iezuit.
La scurt timp după începerea Pontificatului său, Cetatea Vaticanului se găsea, însă, într-o oarecare derută. Noul Suveran Pontif, aproape total diferit faţă de predecesorii săi, a optat, în loc să primească felicitările Cardinalilor stând pe scaunul apostolic, aşa cum prevede ceremonialul, să rămână în picioare, în mijlocul lor.
Prima sa apariţie ca Pontif la balconul Bazilicii San Pietro, a surprins, fiindcă Papa a purtat reverenda albă, dar nu şi mozzetta de iarnă, de culoare roşie, bordată cu blană albă de hermină, obicei care fusese reintrodus de Papa Benedict al XVI-lea. De asemenea, a preferat să poarte în continuare crucea pectorală de metal pe care a avut-o în calitate de Arhiepiscop de Buenos Aires şi nu crucea papală de aur.
A interzis, aproape, luxul la Vatican, una din primele ştiri din mandatul său arătând că mulţi oameni simpli urmau să primească invitaţii la slujba de Paşte de pe 31 martie 2013, schimbând uzanţele de până atunci, care spuneau că la această slujbă erau invitaţi doar oaspeţi de vază.
De asemenea, după ce i-a fost prezentat apartamentul papal în care urma să locuiască, Papa Francisc s-a arătat contrariat: “Aici pot fi găzduiţi 300 de oameni odată !”. Drept consecinţă, Papa a solicitat să i se amenajeze o garsonieră modestă, în care să poată avea strictul necesar.
Papa Francisc a refuzat să se aşeze pe jilţul papal tradiţional, sculptat şi aurit, alegând un scaun relativ simplu de pe care să asiste la slujbele curente.
Mai mult, el nu a dorit să continue tradiţia papală de a folosi opulenta încălţăminte de culoare roşie, realizată din cea mai fină piele, creată de celebrii designeri de la Prada, în valoare de circa 650 de euro perechea, continuând să poartea încălţămintea sa simplă, de culoare neagră, cu care a fost obişnuit întreaga viaţă.
Şi ca tabloul să fie elocvent, Papa Francisc a refuzat limuzina luxoasă pregătită să îi stea la dipoziţie, alegând iniţial un microbuz banal pentru transport – cel al cardinalilor – , iar mai apoi un autoturism mai modest şi deloc nou, care alături de papamobil, urma să fie maşina sa de serviciu.
Pe parcursul Pontificatului său, Papa Francisc a realizat un număr de 17 canonizări, însă cele mai mediatizate în presa din întreaga lume au fost cele ale Papilor Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, la data de 27 aprilie 2014.
Suveranul Pontif a publicat şi câteva cărţi, între care menţionăm „Reflexiones sobre la vida apostólica”, la Buenos Aires în 1987, „Diálogos entre Juan Pablo II y Fidel Castro”, la Buenos Aires în 1998, „Corrupcion y Pecado. Algunas reflexiones en torno al tema de la corrupcion” la Buenos Aires 2006, sau „Sobre el Cielo y la Tierra. Editorial Sudamericana”, la Buenos Aires în 2010.
Pe lângă opoziţia sa de neclintit împotriva legalizării căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, Papa Francisc a avut o atitudine constantă împotriva avortului sau a eutanasiei asistate.
Papa Francisc a arătat importanţa Bisericii Catolice în îmbunătățirea comunicării între diferite culte religioase, iar vizitele sale în toată lumea sunt menite să creeze dialog cu lideri religioși, pentru crearea de noi punți de legătură cu creștini de alte confesiuni.
Elocvent în acest sens este un episod petrecut în noiembrie 2014: în Catedrala Catolică a Sfântului Spirit de la Istanbul, Papa se înclină în fața Patriarhului Bartolomeu, cerându-i binecuvântarea. Acesta îi pune mâna pe cap Suveranului Pontif și îl sărută pe tichia albă. Uluitoarea scenă, de neimaginat pentru unii, s-a petrecut la o rugăciune comună a celor doi lideri ai creștinătății, după care s-a invocat inclusiv reunificarea Bisericii Catolice cu Biserica Ortodoxă. „Unicul lucru pe care îl dorește Biserica Catolică și pe care eu, ca Episcop al Romei, îl vreau, este comuniunea deplină cu Bisericile Ortodoxe”, a spus atunci Papa Francisc.
El este, de asemenea, şi un participant activ la problemele politice şi diplomatice pe plan internațional, tocmai fiindcă în predicile sale a condamnat conflicte armate cum sunt cele din Siria, Ucraina sau Nigeria, dar a avut şi un rol decisiv în reluarea unor relaţii bilaterale ce păreau compromise pentru mult timp, cum sunt cele dintre Cuba şi SUA.
Papa vorbește fluent limba spaniolă – limba oficială a Argentinei, italiana – limba maternă a părinților -, latina, franceza și germana. Papa apreciază în mod deosebit literatura lui Friedrich Hölderlin, Jorge Luis Borges și Feodor Mihailovici Dostoievski dar şi filmele neorealismului italian.
Papa Francisc este un fan activ al echipei de fotbal din San Lorenzo din Buenos Aires, aflată momentan pe locul secund în prima ligă din Argentina, poate şi fiindcă este un club fondat de un preot.
O altă întâmplare inedită s-a petrecut în septembrie 2015, atunci când Papa Francisc a dat mari emoţii celor însărcinaţi cu securitatea sa, mergând neînsoţit la un magazin de ochelari din centrul istoric al Romei, fără a anunţa în prealabil. El şi-a comandat o nouă pereche de ochelari, afirmând că doreşte păstrarea ramelor vechi pentru a nu cheltui prea mulţi bani şi insistând să plătească lucrarea, chiar dacă proprietarul magazinului a dorit să îi îndeplinească cerinţa în mod gratuit.
Să mai adăugăm şi faptul că, la aniversarea din 2014, când papa a împlinit 78 de ani, printre cei care au dorit să-l felicite pe Suveranul Pontif s-au aflat şi câteva mii de dansatori de tango din Argentina, care după ce au participat la Audiența Generală din Piața Sfântul Petru cu Suveranul Pontif, au organizat în cinstea sa un flash – mob, cel mai mare milonga din lume, o variantă, desigur, mai relaxată a tangoului.
Şi, nu în ultimul rând, să amintim că la începutul lunii noiembrie 2015, Papa Francisc şi-a lansat primul său album rock, intitulat „Wake Up!”, în fapt un CD pe care se află 11 piese din diverse genuri muzicale, pop, rock şi stil gregorian, peste care sunt montate fragmente din discursurile publice ale Papei. Acestea abordează teme precum pacea, natura, sărăcia, credinţa, familia, iar limbile discursurilor sunt italiana, spaniola, engleza şi portugheza.
Răzvan Moceanu
