Acum 26 de ani (1989), în perioada 17 – 20 decembrie, la Timişoara manifestaţiile antidictatoriale şi anticomuniste iau amploare. Armata a organizat o demonstraţie de forţă, în centrul Timişoarei, împotriva manifestanţilor, iar la ora 17:00 s-au auzit primele focuri de armă în oraş. La Procuratura Militară Timişoara au fost înregistraţi atunci 66 de morţi şi 196 de răniţi. În seara aceleiaşi zile, la Bucureşti, Consiliul Politic Executiv a aprobat reprimarea în forţă a manifestanţilor de la Timişoara, etichetaţi ca trădători.
Protestatarii au intrat în Comitetul Judeţean şi au aruncat pe fereastră documentele partidului, broşurile de propagandă, scrierile lui Ceauşescu şi alte simboluri ale puterii comuniste. Au încercat din nou să incendieze clădirea, dar de această dată au fost opriţi de unităţi militare. Semnificaţia prezenţei armatei pe străzi poate fi una singură: ordinele au venit de la cel mai înalt nivel, probabil chiar de la Ceauşescu. Armata a eşuat în încercarea sa de a restabili ordinea, reuşind să transforme Timişoara într-un infern: focuri de armă, victime, lupte de stradă, maşini în flăcări, TAB-uri care transportau forţe de securitate înarmate şi tancuri. După ora 20:00, se trăgeau focuri de armă din Piaţa Libertăţii până la Operă, inclusiv în zona podului Decebal, Calea Lipovei şi Calea Girocului. Tancuri, camioane şi TAB-uri blocau accesul în oraş, în timp ce elicopterele patrulau zona. După miezul nopţii protestele s-au domolit. Ion Coman, Ilie Matei şi Ştefan Guşă au inspectat oraşul.
