Printr-o tradiṭie de milenii, biografiile marilor conducători au, din motive variate, diverse ascunziṣuri. În privinṭa naṣterii lui Iosif Vissarionovici Djugaṣvili sursele se contrazic: 18 decembrie 1878 sau 21 decembrie 1879? Prima dată este trecută în registrele bisericii Uspensky din Gori, Georgia sau în „autobiografia” pe care a redactat-o în 1921. Totuṣi, la un an după venirea la putere, Stalin ṣi-a schimbat data naṣterii, fiind apoi sărbătorit mereu la 21 decembrie. Dar ceea contează mai mult sunt personalitatea ṣi faptele sale. Numele pe care ṣi l-a ales Iosif Vissarionovici îi arată caracterul: „stal” (scris сталь) în limba rusă înseamnă „de oṭel”. Cei care l-au cunoscut în mod direct ori biografii ṣi istoricii de mai târziu l-au caracterizat în general ca fiind inteligent, viclean, abil, complexat. În memoria colectivă – ca ṣi în documentele de arhivă – a rămas dictatorul care, asemeni lui Hitler sau chiar mai mult decât el, a ucis milioane de oameni: înainte de cel de al Doilea Razboi Mondial, în timpul acestuia ṣi după.
Arhiva de istorie orală deṭine înregistrări extrem de valoroase despre Stalin, despre politica lui în România postbelică ṣi despre felul în care îl priveau românii. Unele dintre înregistrări sunt mărturii ale unor diplomaṭi sau ziariṣti care l-au întâlnit în mod direct.
Grigore Gafencu, fost ministru al Afacerilor Străine (1938), ambasador la Moscova (1940-1941), ziarist
„Stalin a întruchipat timp de 25 de ani întreg comunismul sovietic. Înconjurat de discipoli şi de partizani slugarnici, el a hotărât, a împlinit, a tăiat şi a spânzurat cu aprobarea însufleţită şi cu ajutorul neîngrădit al tovarăşilor săi, în numele statului şi al partidului comunist. Crimele sale împotriva oamenilor şi împotriva popoarelor sunt deci şi vor rămâne crimele URSS-ului. Nici un dregător sovietic sau din ţările învecinate zise satelite nu are dreptul să se desprindă de ele! […] Iar „spovedaniile„ [din februarie 1956 ale] lui Hruşciov nu ne pot înşela şi nu ne vor face să uităm că crimele cele mai grozave ale regimului stalinist, încălcarea unor ţări şi sugrumarea drepturilor şi libertăţii lor nu au luat sfârşit şi ţin mai departe şi păstrează neîndreptate stări de nesiguranţă, de groază şi de deznădejde. […]
Se zice că Hruşciov, pe când citea memoriul său acuzator în faţa Congresului, ar fi primit din partea unor delegaţi răspândiţi în public bilete pe care erau însemnate unele întrebări în scris, cum e obiceiul în Rusia. Pe unul din aceste bilete stătea scris: „În timp ce Stalin împlinea toate aceste nelegiuiri, ce făceaţi voi, tovarăşii lui?„ Hruşciov citi întrebarea în gura mare şi porunci: „Acel ce a scris aceste rânduri să se scoale în picioare!„ Nimeni, fireşte, nu s-a sculat! „Vedeţi?„, a spus atunci Hruşciov, „asta am făcut şi noi…„
[Radio Europa Liberă, 1956]
Eduard Mezincescu, diplomat ṣi ministru în regimul comunist
„Comunismul şi comuniştii au avut păcatele care sunt cunoscute şi care mai ies şi acuma la iveală şi or să mai iasă probabil. Una sunt aceste păcate şi alta sunt oamenii care le săvârşeau. Stalin care era păcătosul numărul 1 – dacă pot să mă exprim aşa – era un om fermecător, era o personalitate fascinantă! Nu m-a fascinat numai pe mine, în ianuarie 1948 când am ajuns la dânsul, să stau la o întinsoare de braţ de cel mai… dar a fascinat pe Wells şi o serie întreagă de alte personalităţi. Când ne referim astăzi la Stalin, ne referim ca la un vagmistru de la Podul Iloaiei, care are sub comandă un număr de derbedei cu care face ordine în cârciumi. Dar în realitate Stalin era conducătorul unui stat care se întindea, Dumnezeu ştie de unde, de la Prut sau de la Nistru, până la Vladivostok, în Pacificul de Nord. Avea câteva sute de milioane de oameni sub comandă şi ştiuse să-i comande şi comandase cu destulă competenţă şi energie ca să dea tava Germaniei hitleriste şi să păşească cu cizmele acelea de proastă calitate pe pavajul Berlinului.”
[Interviu de Nicolae Fotino ṣi Silvia Iliescu, 1994]
Dan Amedeo Lăzărescu, liberal, ziarist
„Convenţia deArmistiţiu de la 12 septembrie 1944 semnată de Lucreţiu Pătrăşcanu şi de Vişoianu, mi se pare, se prevedea – cu multă abilitate a ruşilor – că la sfârşitul războiului Aliaţii se angajau ca Transilvania sau „cea mai mare pa
rte a ei„ să revină României. Adică, era un mijloc de şantaj pentru guvernele româneşti.
Stalin avea interes să rămână regele Mihai, de altminteri el fusese foarte mirat că Armata Română, fără nici un fel de defecţiune, urmase hotărârea regelui Mihai de a ieşi din război. Prin urmare, Stalin ştia că pentru a avea Armata Română de partea lui în lupta împotriva forţelor germano-maghiare, trebuia neapărat să-l menţină pe tron pe Majestatea Sa Regele Mihai şi un guvern „burghezo-moşieresc„ în concepţia lui. De aceea nu a acceptat sugestia comuniştilor moscoviţi – Ana Pauker, Vasile Luca, Doncea şi ceilalţi – ca să dea jos regimul monarhic şi să instaureze un regim comunist. El ştia că un regim comunist n-ar mai putea mobiliza ofiţerimea română în acest război – se ştie că Armata Română a reprezentat a patra forţă militară în lupta împotriva Germaniei hitleriste.
Dar pe de altă parte, îndată ce Churchill i-a deconspirat planul Morgenthau [de împărṭire a Germaniei], Stalin, cu inteligenţa lui diabolică, şi-a dat numaidecât seama de ce poate beneficia de pe urma acestui plan. Şi-atuncea… el ştia că în România sunt circa 700 de mii de germani. A menţinut guvernul Sănătescu, deşi comuniştii instigau la răsturnarea lui, l-a trimis pe Vîşinski la Bucureşti ca să-i potolească pe comunişti, să nu mai facă scandal, să nu mai ceară puterea şi, în paralel, a aşteptat ca trupele româno-sovietice să elibereze întreaga Transilvanie, ca să aibă de unde să scoată mâna de lucru de care avea nevoie. Îndată ce Transilvania a fost definitiv eliberată, la sfârşitul lunii octombrie, conform instigaţiilor secrete ale lui Vîşinski sosit la Bucureşti, comuniştii au încetat propaganda împotriva guvernului, dar au cerut un guvern în care să intre partidele politice istorice. De ce?! Pentru că Stalin era hotărât să aplice planul Morgenthau, cu consimţământul obligatoriu al Angliei şi al Statelor Unite, nu de către un guvern condus de militari, ci de un guvern în care să fie implicate partidele politice istorice care să-şi asume oprobiul, împreună cu Majestatea Sa Regele Mihai, al acestei deportări a unor cetăţeni români în Uniunea Sovietică – e un plan diabolic, într-adevăr machiavellic!”
[Interviu de Mariana Conovici, 1996]
Alexandru Bârlădeanu, economist, ministru în regimul comunist
„Eu am fost cu el [Gheorghiu Dej] şi cu Ana Pauker la Stalin, pe problema colectivizării. Era la începutul lui ’52. În partid era discuţie destul de întinsă, poate [doar] în vârfurile partidului. În orice caz, se ştia de neînţelegerile dintre Dej şi Ana Pauker în ceea ce priveşte ritmul colectivizării. […]
La sosire, acolo, s-a stabilit o înţelegere pe problemele economice cu care se începea discuţia la Stalin. Participă şi Miron Constantinescu şi eu; Miron Constantinescu era în acel moment preşedintele C.S.P.-ului [Comitetul de Stat al Planificării], eu eram ministru de Comerţ Exterior. A doua problemă care trebuia discutată la Stalin erau neînţelegerile dintre Ana şi Dej, mai bine zis atmosfera din conducerea partidului, pe care Stalin trebuia s-o arbitreze. Aici, aşa era înţelegerea, Bârlădeanu şi cu Miron vor ieşi din sală, ca să nu participe la o discuţie care priveşte numai conducerea partidului. Un moment – cred că l-am mai povestit cuiva – foarte caracteristic pentru Stalin.
Aşa s-a şi întâmplat. Noi ne-am sculat, după ce s-au terminat problemele economice. Era aproape tot Biroul Politic, şi Molotov şi Mikoian. Stalin tot nota ce [probleme] ridicam noi, Dej în primul rând. Se nota cu un creion albastru-roşu, gros. După aceea, a început să dea răspunsurile de la sfârşit spre început. Unde se poate, unde nu se poate… Şi după ce s-a terminat, Stalin a şi spus – era o formalitate – : „Sper că Biroul Politic este de acord cu cele ce-am spus eu!„ Sigur, toţi au dat din cap… Noi ne-am ridicat şi-am plecat. Am stat în sala respectivă până ce-au ieşit şi Ana cu Dej.
După aceea, în maşină… maşina merge la pas, era iarnă, era ceaţă, însoţitorul se dăduse jos şi mergea el în faţa maşinii. Mergeam foarte încet şi nu era, să zic aşa, nici un martor. Erau numai Ana, Dej, Miron şi cu mine. Dej începe să râdă şi spune: „Măi, voi ştiţi în ce situaţie m-aţi pus ?„ Habar n-aveam… „Ştiţi ce-a spus Stalin după ce-aţi ieşit?… Ei de ce-au ieşit ? Şi-atunci am explicat: nu trebuie să asiste la o dispută între membrii conducerii superioare a partidului. Stalin mi-a zis: Aşa creşteţi voi cadrele? Dacă i-aţi adus la mine aici, înseamnă că aveţi încredere în ei! Dacă aveţi încredere în ei, de ce nu-i puneţi în faţa unor fapte care să le servească drept experienţă?„ Şi zice Dej: „Eu, în acel moment am spus: Tovarăşe Stalin, putem să-i chemăm… Şi Stalin a zis: Băi, tu vrei să te fac ridicol şi faţă de ei? Dacă-i chem înapoi de-abia rezultă că tu eşti prost! Lasă-i, dacă au plecat să rămână [plecaţi]…„
Asta v-am spus-o aşa, că este o anecdotă din istoria mică, care poate servi şi pentru istoria mare…”
[Interviu de Eugen Preda ṣi Mariana Conovici, 1995]
Darie Vlad, ṭăran din Maramureṣ, fost deṭinut politic, poet popular
De când e Stalin în ţară
Nu mai vezi găini pe-afară,
Le ţin oamenii-n cotrui –
Îi trebuie ouăle, lui. […]
Că Stalin aşa ne spune:
„Astea-s numai nişte glume,
Nu există altă lume;
Omul harnic, ce munceşte
Şi norma o depăşeşte,
Pe pământ se ispăşeşte.„ […]
Întreabă Stalin pe Groza
Cum mai merge cu batoza.
Groza zice: „Merge bine,
Dar grâu nu ne mai rămâne!„
Stalin zice că nu-i bai,
Că ne trimite mălai
Peste patruzeci de ai…
„Cine vrea să mai trăiască,
Vină-n colhoz să muncească
I-om da haine şi mâncare,
Altă grijă nu mai are!„
Stalin şi ai lui haidaci
Ne lasă pe toţi săraci,
Fără boi şi fără vaci. […]
Măi Staline, măi Staline,
Pământul cum te mai ţine?!
Armistiţiul s-a făcut
Pe zece ai, şi-au trecut;
Nu te-ai mai oprit din supt.
Să te duci în sărăcie,
În pustia ta Rusie!”
[Înregistrare de Mariana Conovici, Săliṣtea de Sus, Maramureṣ, 1997]
