Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a petrecut o seară cu familiile victimelor masacrului din oraşul San Bernardino, statul California, şi a elogiat tăria membrilor acestor familii în faţa tragediei care le-a schimbat vieţile. 14 persoane au fost împuşcate mortal la începutul lunii decembrie în San Bernardino, după ce doi atacatori musulmani radicalizaţi au deschis focul într-un centru social de zi. Într-un discurs susţinut după întâlnirea cu familiile victimelor, preşedintele Obama a spus reporterilor că este emoţionat profund de toleranţa manifestată de familiile victimelor. „Ne-a mişcat profund pe mine şi pe Michelle, în primul rând pentru că erau reprezentanţi ai tuturor categoriilor sociale din SUA, oameni de toate condiţiile, de toate religiile. Unii dintre ei i-au descris pe cei dragi pe care i-au pierdut şi spuneau cum au ajuns în această ţară ca imigranţi, dar toţi erau foarte mândri de ceea ce au realizat cei dragi ai lor în centrul de zi, unde se îngrijeau de sănătatea şi binele altora”, a declarat preşedintele Obama.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 decembrie)