Liderilor partidului de opoziţie din Congresul Naţional din India, Sonia Gandhi, şi fiului său, Rahul Gandhi, li s-au acordat dreptul de eliberare condiţionată după ce s-au prezentat în faţa instanţei într-un caz de corupţie. Acţiunea în instanţă a fost intentată de către membri ai formaţiunii politice Partidul Popular Indian (BJP), care i-au acuzat pe cei doi de folosirea ilegală a fondurilor partidului, acuzaţii negate ferm de către Sonia şi Rahul Ghandi, care au precizat că acuzaţiile sunt motivate politic. Este pentru prima oară în ultimii patruzeci de ani când membri ai familiei Ghandi au apărut în faţa unui tribunal.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 decembrie