Peste 36 de milioane de spanioli sunt aşteptaţi astăzi la urne pentru a-şi alege noul parlament. Dreapta, aflată la guvernare, porneşte favorită în pofida măsurilor nepopulare de austeritate din ultimii patru ani. Sondajele anticipează însă un parlament fragmentat, fără o majoritate clară. Două formaţiuni înfiinţate de curând contestă autoritatea cu care partidele tradiţionale, Popular şi Socialist, au dominat până acum scena politică. Potrivit corespondentului nostru în Spania, scrutinul de astăzi, cel de-al 12-lea din cei 38 de ani de democraţie, va fi supravegheat de peste 90.000 de agenţi din forţele de ordine şi de siguranţă, din cauza alertei teroriste care se menţine la nivel ridicat: „Cetăţenii spanioli sunt chemaţi la vot după patru ani de guvernare conservatoare, caracterizată de reduceri drastice de buget, şomaj ridicat şi reforme pe piaţa muncii în sistemul de impozitare, în învăţământ şi sănătate. 350 de deputaţi şi 208 senatori vor forma noul legislativ de la Madrid, în care, potrivit sondajelor de opinie, vor intra partide noi conduse de lideri foarte tineri: Ciudadanos, de orientare liberală, şi Podemos, partid de stânga, creat din mişcarea „indignaţilor”. Din acest motiv se preconizează că niciunul din partidele tradiţionale, popular sau socialist, nu va obţine majoritate pentru a putea crea un guvern. Primele date de participare le vom afla la ora locală 14:30, iar rezultatele parţiale vor fi anunţate la ora 22:30″.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 decembrie)