O nouă extragere lunară a bonurilor fiscale va avea loc astăzi pentru bonurile emise în perioada 1-30 noiembrie. Extragerea va fi transmisă de televiziuni în direct de la ora 17:00. Cererile de revendicare a premiilor vor putea fi depuse de mâine timp de 30 de zile la orice administraţie fiscală. La fel ca lunile trecute, fondul de câştig este de 1 milion de lei şi va fi împărţit la cel mult 100 de câştigători, pentru a garanta un premiu de cel puţin 10 mii de lei pentru fiecare. Dacă vor fi mai multe revendicări, câştigătorii vor fi desemnaţi prin tragere la sorţi. Luna aceasta, cei care păstrează bonurile de cumpărături vor avea şi o a doua şansă, Ministerul Finanţelor va organiza o extragere specială cu ocazia sărbătorilor de iarnă pentru bonurile emise în perioada 1 septembrie-30 noiembrie. Fondul de premiere alocat va fi tot de 1 milion de lei.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 decembrie)