Ciobanii sunt gata să reia protestele în capitală dacă Legea vânătorii nu va fi modificată până la sfârşitul lunii ianuarie 2016

Federaţia Agrostar anunţă că ciobanii sunt gata să reia protestele în capitală dacă Legea vânătorii nu va fi modificată până la sfârşitul lunii ianuarie 2016. Potrivit reporterului RRA Florentina Varga, reprezentanţii federaţiei spun că protocolul încheiat săptămâna trecută nu rezolvă toate carenţele legii, deşi aplicarea anumitor prevederi care-i nemulţumeau pe oieri a fost suspendată prin ordonanţă de urgenţă până la 25 aprilie anul viitor. În timp ce limitarea perioadelor de păşunat şi a numărului de câini de la stână a fost amânată, rămân în continuare puncte de conflict cu activitatea de vânătoare menţionate de Agrostar.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 decembrie)