Inginerul Radu Filipescu
„Radu Filipescu a suferit, a fost un opozant într-adevăr autentic. Autentic! Şi de o puritate extraordinară!..”, spunea doamna Doina Cornea în 1990. Inginerul Radu Filipescu a fost om de acṭiune: în 1982 a încercat să organizeze demonstraṭii populare împotriva regimului dictatorial al lui Ceauṣescu. Din decembrie 1982 până la începutul lui mai 1983 a confecṭionat mii de manifeste, după matriṭă, pe care le-a răspândit la cutiile poṣtale ale blocurilor de locuinṭe din mai multe cartiere bucureṣtene. Manifestele chemau la mitinguri de protest în Piaṭa Palatului. La 7 mai 1983 a fost arestat ṣi condamnat la 10 ani de închisoare pentru „propagandă împotriva orânduirii socialiste”, pe baza art. 166 Cod Penal. După un an de la arestare, organizaṭia Amnesty International l-a declarat „prizonier al lunii decembrie”, sensibilizând în acest fel ṣi alte organizaṭii neguvernamentale din Occident cu privire la faptul că în România anilor ’80 existau deṭinuṭi politici. Erau cel puṭin 30, răspândiṭi la închisorile Aiud, Rahova ṣi Jilava. Eliberat în aprilie 1986, Radu Filipescu a fost arestat din nou la 12 decembrie anul următor, pentru că încercase să obṭină un Referendum – acṭiune legală, de altfel – privind îndepărtarea lui Ceauṣescu de la putere. Din nou Occidentul s-a mobilizat: organizațiile pentru apărarea drepturilor omului, posturile de radio Europa Liberă, RFI, BBC, Deutche Welle. Astfel, Radu Filipescu a fost eliberat a doua oară, pe 22 decembrie 1987 ṣi a mai avut o încercare de a stârni populaṭia la revoltă, prin sindicatul „Libertatea”. Nu apucaseră să-l mai aresteze atunci când au izbucnit revoltele la Timiṣoara ṣi Bucureṣti.
Ne-am dus la Intercontinental şi am stat până pe la 12 şi ceva
„Ultima mea arestare a fost chiar pe 22 decembrie [1989], deci în dimineaţa lui 22 decembrie, după ce pe 21 am fost cu fratele meu şi cu părinţii. Întâi am fost în Piaţa Romană şi aicea, vizavi de Casata. Deci erau demonstraţiile [la] care… prima oară am putut să strigăm: „Jos Ceauşescu! Jos comunismul!„ Acuma îmi aduc aminte ce greu îmi veneau cuvintele la început şi după ce „ne-am încălzit„ nu te mai opreai şi era aşa o stare de exaltare, de mulţumire şi de… extarordinar !
Când aţi fost arestat?
Dimineaţă, la 6. Deci seara am fost în Piaţa Romană, până seara, după aia am fost acasă. Ne-am întâlnit cu părinţii care fuseseră spre Magheru şi împreună, după ce am stat puţin, ne-am dus la Intercontinental şi am stat până pe la 12 şi ceva. Eu mă gândeam că o să fie ceva, o demonstaţie, care o să dureze mult de tot, cum a fost Tienanmen, ceva la genul ăla mă gândeam şi ne-am dus acasă.
După aia când ne-am dus acasă am mai auzit puṣcăturile care au fost mai târziu şi [de la] care au murit mulţi şi dimineaţă la 6… eu eram conştiincios, să mă duc la servici. Şi erau maşinile de Securitate în faţa casei în fiecare zi, nu era nici o problemă, numai că, de obicei, veneau după mine; şi acum veneau după mine, dar când am ajuns mai departe de casă, deci nu mai eram în apropierea casei, pur şi simplu au venit lângă mine, m-au imobilizat, m-au băgat în maşină, m-au dus la Securitate pe un traseu ocolit. Normal, trebuiau să meargă pe Magheru, dar acuma treceau maşinile de spălau bulevardul. Ţin minte şi acuma când am văzut la [restaurantul] Budapesta, cum am ajuns acolo, erau tancuri…”
La un moment dat s-a auzit şi elicopterul
„Şi am ajuns în arest. Acolo erau trei tineri în celulă, unul care era arestat cu o săptămână înainte, în cămin la ASE a pus nişte manifeste împotriva lui Ceauşescu; unul de-o lună şi unul iarăşi de o lună şi ceva. Tineri de care nu am mai auzit… adică cum să zic, noi am povestit puţin, au spus ce au făcut, dar aşa, în general spui, la început spui aşa, cu reţinere, şi numai ce ştiu anchetatorii, domnule nu spui altceva decât ce ştiu anchetatorii! Că niciodată nu ştii cine mai ascultă sau cine, în celulă, ţi-e prieten sau informator.
M-am mirat eu puţin când am văzut că vopsiseră o fereastră: „Uite, domnule, au schimbat culoarea la fereastră!„ Şi atuncea au zis: „Dar ce, ai mai fost pe-aicea?„ „Da, am mai fost.„ „Cât ai stat?„ „Trei ani.„ Atuncea, puţin s-au îngrijorat. Le-am spus ce s-a întâmplat la Timişoara, ce era în Bucureşti, la un moment dat s-a auzit şi elicopterul, se mai trăgea cu puşca… Şi în jurul prânzului am fost până la urmă scos din celulă şi ne-a zis: „Domnule, gata… îmbrăcaţi-vă şi puteţi pleca.„ Nu am întrebat de ce, cum.
Am ieşit pe stardă şi acolo am întrebat pe cineva: „Ce mai e? Ce s-a întâmplat?„ „Ceauşescu a plecat cu elicopterul. Corneliu e prim ministru…„ Am ajuns pe Bulevard şi acolo era o coloană de demonstranţi care cu pancarde „Jos Ceauşescu! Jos comunismul!„ Şi pe urmă am fost cu ceilalṭi…”
[Interviu de Mariana Conovici, 1999]
