Ministerul de Externe de la Moscova consideră desfăşurarea sistemului antirachetă în România drept o încălcare a Tratatului cu Statele Unite, privind rachetele cu rază mică şi medie de acţiune. Un purtător de cuvânt al ministerului susţine că echipamentele de la Deveselu ar fi capabile să asigure lansarea de rachete. Are detalii corespondentul RRA la Moscova, Alexandru Beleavski:
Reporter: Este prima reacţie oficială a Moscovei la operaţionalizarea tehnică a bazei antirachetă de la Deveselu. Potrivit Ministerului rus de Externe, complexul antirachetă de la Deveselu are în componenţă instalaţii de lansare universale MK 41, utilizate în prezent de navele militare americane atât pentru lansarea de rachete interceptoare, cât şi a rachetelor de croazieră cu rază medie de acţiune tomahawk. Acest fapt, a subliniat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, permite Moscovei să considere apariţia la sol a acestor lansatoare ca fiind o încălcare directă de către SUA a tratatului privind rachetele cu rază medie şi scurtă de acţiune – a declarat astăzi la briefingul săptămânal purtatorul de cuvânt Maria Zaharova. În pofida repetatelor declaraţii ale Rusiei că planurile americane în domeniul apărării antirachetă contravin scopului asigurării securităţii şi stabilităţii internaţionale – a declarat Maria Zaharova – SUA şi aliaţii lor continuă realizarea acestui program „destabilizator şi periculos”, în timp ce argumentele invocate în sprijinul lui devin tot mai puţin veridice.
Realizator: Scutul de la Deveselu a devenit funcţional săptămâna trecută. Sistemul, gândit de Statele Unite, este folosit de NATO pentru protejarea aliaţilor. Alianţa Nord Atlantică, Washingtonul şi România au insistat în repetate rânduri că rolul celor trei baterii instalate la Deveselu este unul pur defensiv şi că nu constituie o ameninţare la adresa Rusiei.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 decembrie