Chiar dacă rămâne ancorată în actualitatea agitată din ultima vreme, în Ajun de Crăciun, presa internaţională ne ajută să ne facem o imagine despre pregătirile pentru Sărbătoarea mult aşteptată de lumea creştină. În anii trecuţi, în Betleem, locul Naşterii Mântuitorului, în această perioadă se organizau parăzi şi petreceri, scrie Washington Post. Dar anul acesta, pe fondul violenţelor care îi opun pe palestinieni israelienilor, deşi „Crăciunul nu a fost chiar anulat, este un moment sumbru”, constată acelaşi cotidian american. Iar „la Ierusalim, este greu de găsit un brad de Crăciun”, adaugă oficiosul de la Washington. Nici la Paris atmosfera nu pare a fi mai destinsă, citim în Financial Times. Pieţele de Crăciun din oraşul luminilor sunt „bântuite de spectrul atentatelor”, constată ziarul londonez, adăugând că şi gradul de ocupaţie al hotelurilor a scăzut cu 30%, la fel cu al rezervărilor pentru cursele de avion spre capitala Franţei. Ceva mai departe, în Tadjikistan, „pomul de Crăciun a fost de-a dreptul interzis, la fel ca şi schimbul de daruri în şcoli”, aflăm din The Guardian. Explicaţia ar fi că „sezonul sărbătorilor de iarnă este contestat” în republica fostă sovietică, în care „populaţia este majoritar musulmană, dar laică”. Explicaţie parţial valabilă şi pentru sultanatul Brunei, care interzice sărbătorirea Crăciunului „pentru că ar putea dăuna credinţei musulmanilor”, relatează The Telegraph. Acelaşi cotidian londonez ne lămureşte că nici Moş Crăciun nu scapă de influenţa noii tehnologii, căci „firma Boston Dynamics l-a dotat pe tradiţionalul moş cu reni sub formă de roboţi”. Merituoşi, conducătorii Uniunii Europene se văd recompensaţi de Moşul darnic. EUobserver ne asigură că birocraţii de la Bruxelles au intrat în vacanţa de Crăciun, „considerată o pauză binevenită pe fondul persistentelor vicisitudini cu care se confruntă Europa”. Iar din cotidianul britanic The Times aflăm că aceiaşi birocraţi din capitala belgiană vor primi şi o creştere salarială. Să mai reţinem care ar putea fi, potrivit ziarului belgian Le Soir, câteva subiecte de conversaţie pentru a anima masa de Crăciun: Vremea „foarte anormală, aproape excepţională”, temă care se poate agrementa cu concluziile conferinţei pe tema mediului, recent încheiată la Paris. Alt subiect recomandat de Le Soir ar putea fi „carnea cancerigenă”, cu trimitere la un recent anunţ al OMS, temă care ar putea fi primită cu „stupoare şi frisoane”, căci, în aceste condiţii, „ce am mai putea mânca?” – se vor întreba mesenii. Am mai putea vorbi şi despre „Star Wars”, filmul cel mai rentabil din istorie, de curând intrat în cinematografe. Şi eventual despre ameninţarea atentatelor, mai propune Le Soir. Iar Rador vă urează Crăciun fericit şi la cât mai multe veşti bune!
Adriana Buzoianu, RADOR