Mesajul de Crăciun al Papei Francisc

În mesajul său de Crăciun şi binecuvântarea Urbi et Orbi, Papa Francisc a denunţat „atrocităţile teroriste” care „distrug patrimoniul popoarelor” şi a lansat un nou apel la deschiderea societăţilor occidentale faţă de imigranţi şi refugiaţi.

Corespondenţă din Roma, – Reporter: Elena Postelnicu – Papa Francisc a solicitat în mesajul transmis în prima zi de Crăciun reluarea dialogului înter Israel şi statul Palestina şi a salutat acordul supra Siriei, încheiat sub egida Naţiunilor Unite.

Papa Francisc: Israelienii şi palestinienii să-şi reia să-şi reia dialogul direct şi să se ajungă la un acord care să permită celor două popoare să trăiască împreună în armonie, depăşind un conflict care le-a ţinut pentru mult timp în contradicţie, cu repercusiuni grave asupra întregii regiuni. Fie ca acordul obţinut la Naţiunile Unite sa determine cât mai repede posibil să înceteze zgomotul armelor în Siria. De asemenea, este urgent ca acordul asupra Libiei să primeasca susţinerea tuturor părţilor implicate.

Reporter: Totodată, Papa Francisc şi-a exprimat solidaritatea faţă de toţi cei care trec prin greutăţile vieţii şi se simt abandonaţi de aşa-zisa cultură a indiferenţei.

Papa Framcisc: Este Crăciunul Anului Sfânt al Milostivirii, de aceea vă doresc tuturor să primiţi în viaţa voastră milostivirea lui Dumnezeu, pe care Iisus Hristos ne-a dăruit-o, ca să fiţi milostivi cu fraţii noştri. În acest fel, vom face să dăinuie pacea.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 decembrie